AFIRMATIV,-Ă 1. Formă ~ Formă nemarcată a verbului, folosită pentru a indica faptul că procesul desemnat de verb are loc (lucrez; ai fost văzut; citind etc.) în opoziție cu forma negativă*, marcată (nu lucrez; n-ai fost văzut; necitind etc.). Sintagma formă afirmativă este sinonimă, în unele lucrări, cu formă pozitivă. 2. Propoziție ~ Tip de propoziție cu predicatul exprimat prin: verb cu formă afirmativă (A stat ploaia; Vremea este frumoasă); locuțiune verbală cu verbul din componența ei la forma afirmativă (Bagă de seamă!); interjecție predicativă (Iată părerea mea); adverb predicativ sau locuțiune adverbială predicativă de afirmație ori de probabilitate (Firește că va veni; Va veni, pesemne, mâine; De bună seamă că a aflat; A ales, fără îndoială. cea mai bună soluție), în opoziție cu propoziția negativă*, al cărei predicat presupune un verb cu formă negativă, un adverb predicativ de negație sau o locuțiune adverbială de negație. Anumite propoziții sunt afirmative numai din punct de vedere formal, sensul lor fiind, de fapt, negativ; în această situație sunt unele propoziții interogative retorice (vezi INTEROGAȚIE RETORICĂ): Cine-ar fi crezut?; Cum e posibil așa ceva?; De asta îmi arde mie?, care sunt sinonime și deci echivalente semantic cu Nimeni n-ar fi crezut; Nu e posibil așa ceva; Nu-mi arde de asta, și unele propoziții enunțiative exclamative*, în care afirmația este ironică: Asta ne mai trebuia!; Ai dormit mai mult de-o grămadă!, echivalente semantic cu Asta nu ne mai trebuia; N-ai dormit deloc. Vezi NEGATIV,-Ă. M.R.