afirmativ, ~ă [At: PARHON, B. 133 / Pl: ~i, ~e / E: fr affirmatif, lat affirmativus] 1 a (D. un enunț) Care are un caracter de afirmare Vz pozitiv. 2 a (D. o judecată) Care conține o afirmație. 3 a (Log; îs) Silogism ~ Silogism cu premise și concluzii afirmative. 4 a (Îe) În caz ~ Dacă se va întâmpla aceasta. 5 a (Îae) În cazul în care împrejurările sunt favorabile. 6 sf (Grm) Propoziție în care se afirmă.