adventism s. n. Sectă creștină, întemeiată în jurul anilor 1830 de predicatorul baptist William Miller, care socotește că sensul vieții și datoria omului pe pământ sunt să aștepte a doua venire a lui Iisus Hristos, care va avea loc curând, când se va întemeia împărăția de 1000 de ani. ♦ Adventiști creștini = subsectă adventistă care susține că după mileniul de domnie hristică toți păcătoșii din lume vor fi nimiciți. ♦ Adventiști evanghelici = subsectă adventistă care susține nemurirea. ♦ Adventiști de ziua a șaptea = subsectă adventistă înființată de Ellen White (1827-1917), constituind ramura cea mai fanatică și uneori cea mai agresivă a adventiștilor, care consideră ziua a șaptea din Geneză (ziua de odihnă) sâmbăta; sabatiști. ♦ Adventiști reformiști = adventiști care refuză orice muncă în zi de sâmbătă, precum și serviciul militar. – Din. engl. adventism, germ. Adventismus.