Definiția cu ID-ul 1167983:


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

Adelaida Prenume feminin mai rar la noi, Adelaida reproduce pe cale cultă și printr- un intermediar apusean modern, numele pers. germanic Adelheida sau Adelheidis. Ca marea majoritate a numelor vechi germanice, Adelheida este un compus din adal „noblețe” ( vezi Adela) și haida sau heid, frecvent în numele feminine germanice și corespunzător sufixului germ. – heit, cu care se pot forma substantive abstracte de la adjective – Schdnheit „frumusețe” de la schon „frumos”, Ehrlichheit „cinste” de la ehrlich „cinstit” (inițial un subst. germanic independent cu sensul „persoană, sex, condiție/rang, calitate”, înrudit cu engl. – hood, sanscr. Ketuș „strălucire”; Ketas „formă, semn”). în apusul Europei, Adelaida este nume calendaristic, dintre persoanele canonizate de biserică atrăgîndu-ne atenția o împărăteasă din sec. 10, soția lui Otto I cel Mare, moartă în 999. Deși sînt astăzi nume independente, legătura dintre Adelaida și Adela se păstrează în țările apusene, ultimul apărînd ca hipocoristic alături de Ada, Alida, Heide, pentru numele compus în discuție. • Engl. Adelaid, fr. Adèlaïde, it. Adelaide, magh. Adelaida, rus. Adelaida etc.