ACUZATIV, -Ă 1. Într-o concepție morfologică asupra cazului* (vezi CAZ_I), caz subordonat (sau regim*) impus numelor de către verbe tranzitive* (vezi TRANZITIV) și de prepoziții, iar adjectivelor*, prin fenomenul de acord*. Astfel, în construcțiile românești: o văd, mă strigă, le laudă, cazul acuzativ apare ca regim al verbelor tranzitive a vedea, a striga, a lăuda, iar în construcțiile: lângă mine, despre tine, pentru el, cazul acuzativ apare ca regim al prepozițiilor*; în construcția: am vorbit despre noua și interesanta ta carte, cazul acuzativ al adjectivelor este o consecință a acordului cu substantivul. Acuzativul este un caz abstract, cu funcție de complement direct; rar, are și valoare concretă, circumstanțială (să se compare: citește un roman (abstract) cu a învățat o săptămână întreagă; a alergat doi km (circumstanțial)). • În limbile flexionare*, se realizează prin desinență* (ca în latină sau în rusă); în limbile cu flexiune restrânsă, se realizează fie prepozițional (vezi, de ex., în română, utilizarea lui pe pentru marcarea, în anumite condiții lexico-semantice și sintactice, a acuzativului (ex. strig pe Ion, Pe cine aștepți?), fie prin restricții de topică (vezi fr., unde distincția nominativ vs. acuzativ se obține prin antepoziție vs. postpoziție). • În limbile cu flexiune de caz săracă, se caracterizează, ca și alte cazuri, prin sincretism* (sau omonimie*) și prin ambiguitate*. În română, de ex., întreaga flexiune substantivală și adjectivală prezintă sincretismul* nominativ = acuzativ. în română, deși cazul acuzativ se asociază frecvent cu semnificația de pacient*, poate exprima și beneficiarul* (ajută pe Gheorghe), ținta* (mă ajunge din urmă), experimentatorul* (mă doare, mă impresionează), durata (învață două ore), spațiul străbătut (aleargă doi km). 2. Limbă ~ în studiile de tipologie*, clasă de limbi caracterizată printr-o codare* specifică a argumentelor*, adică prin selecția de preferință a pacientului în poziția obiectului direct, căruia îi impune cazul acuzativ, și a agentului în poziția subiectului, căruia îi impune nominativul; se opune limbilor de tip ergativ*. Limbile indo-europene aparțin tipului acuzativ. G.P.D.