2 intrări

6 definiții

acául, ~ă a [At: DA / Pl: ~i, -e / E: fr acaule, ngr ἄϰαμλος] (D. plante) 1-2 Care este fără de cotor sau cu cotor invizibil.

ACAÚL, -Ă adj. (Bot.; despre plante) Fără tulpină aparentă. [Pron. -ca-ul. / < fr. acaule, cf. gr. a – fără, kaulos – tulpină].

ACAÚL, -Ă adj. (despre plante) fără tulpină aparentă. (< fr. acaule)

acắu sn [At: LB / PI: acáuă / E: mg akó] (Trs) Măsură de capacitate mai mare decât vadra Si: (Ban) acov.

acău (-áuă) s. n. – Măsură de capacitate (= 56 litri) folosită pe vremuri în Trans. < Mag. akό, din sl. okovῠ, cf. sb., cr. akov (Miklosich, Fremdw, 73; Slaw. Elem., 33; Cihac, II, 475; Berneker 26).

Plural atipic. Pentru declinare vedeți ambele lexeme: acău și acăuă. - gall

acắŭ n., pl. ắĭe (ung. akó d. slovacu okov, găleată cu buza ferecată, vsl. okovĭ, legăturĭ de fer. V. acov. Cp. și cu alov, halău și arșov, arșaŭ). Trans. Găleată. Acov.

Intrare: acău
acău
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular acău acăul
plural
genitiv-dativ singular acău acăului
plural
vocativ singular
plural
Intrare: acaul
acaul adjectiv
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular acaul acaulul acau acaula
plural acauli acaulii acaule acaulele
genitiv-dativ singular acaul acaulului acaule acaulei
plural acauli acaulilor acaule acaulelor
vocativ singular
plural