acastău, -auă, -ăi, (acăstău), s.n. – 1. Spânzurătoare: „În acel loc au fost ridicate acastauăle, unde erau spânzurați cei care se revoltau...” (Memoria 2004-bis: 1290; Cicârlău); „Că io de mi-s vinovată / Da’ să mor eu spânzurată / Pă-acastăi de petrinjei, / Cu funea de tăieței” (Bilțiu 2002: 260; Gârdani). (Top.) Dealul Acastăilor (în Odești-Codru). Acastauă, deal în Cupșeni. La Acastăi (în Ferești). 2. Punct de observație construit din lemn și amplasat pe înălțimi: „În vârful dealului a fost o cruce și un mare punct de observație (acastauă din lemn)” (Gârdani 2007: 130). 3. Loc special amenajat pentru potcovirea vitelor cornute, unde se bagă capul vitelor și sunt legate cu lanț sau funie (Memoria 2001). 4. Copil tânăr care se cațără peste tot, fără frică, punându-și viața în pericol (Hotea 2006). – Din magh. akasztó „care atârnă” (DER).