2 intrări

6 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

acăstáĭe f., pl. ăĭ (d. acăstăŭ). Suc. Casă prea înaltă. V. cucurigu.

acăstău [At: MÂNDRESCU, UNG. 30 / Pl: (1-2) ~steie, (3) ~stăi / E: ns cf mg cikasztó „care atârnă”, akasztofa[1] „spânzurătoare”] 1 sn (Trs) Spânzurătoare. 2 sn (Reg) Lucrare de construcție de mari proporții. 3 sm (Fig) Persoană înaltă și subțire. corectată

  1. etimonul corect ortografiat este akasztófa Ladislau Strifler

acăstắu n., pl. ăĭe (ung. akasztó-fa, lemn de spînzurat, adică „spînzurătoare”: akasztani a spînzura). Nord. Spînzurătoare. Scrîncĭov (saŭ chear numaĭ un simplu leagăn orĭ scîndura pe care doĭ copiĭ se daŭ în cumpănă). Schele la o clădire. Iron. om prea înalt și slab (cocîrlă, prăjină).


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ACĂSTĂU s. v. spânzurătoare.

acăstău s. v. SPÎNZURĂTOARE.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

acăstắu (-téie), s. n.1. Spînzurătoare. – 2. Persoană înaltă, prăjină. < Mag. akasztó „care atîrnă” (DAR). În Trans.

Intrare: acăstaie
acăstaie
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: acăstău
acăstău substantiv neutru
substantiv neutru (N46)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • acăstău
  • acăstăul
  • acăstău‑
plural
  • acăstaie
  • acăstaiele
genitiv-dativ singular
  • acăstău
  • acăstăului
plural
  • acăstaie
  • acăstaielor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)