ABURIRE, aburiri, s. f. Acțiunea de a (se) aburi și rezultatul ei. 1. Abur; pîclă ușoară. Spre Moldova – totdeauna aburiri de ape.,.., Pare zarea aceasta așa de tainică! Parcă ascund ceva văile munților, după vălurile acestea ușoare SADOVEANU, O. IV 399. 2. Fig. Adiere. În singurătatea locului, într-un tîrziu, veni o aburire de vînt care trecu ca un geamăt dulce prin ramurile negre de deasupra mea. SADOVEANU, O. III 301. Vin zgomote domoale din sat, arare. O frîntură de cîntec a pornit undeva, departe, apoi a contenit. Trec aburiri de răcoare, ca mîngîieri, – ș-aduc miresme de flori sălbatice. SADOVEANU, O. V 692.