Definiția cu ID-ul 397726:

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

abunda (-d, -at), vb. – A fi, a se găsi din belșug, a prisosi. < Lat. abundare (sec. XIX). Puțin folosit, mai ales la pers. a 3-a, ceea ce explică oscilația între abund și abundez. Der. abundent, adj.; abundență, s. f. Amîndouă formele sînt dezaprobate de unii gramaticieni conservatori, care pledează pentru abundant și abundanță. Totuși primele forme s-au generalizat, datorită confuziei ușor de făcut între terminațiile fr. -ant și -ent: fr. abondant > abundent și fr. contondant > contundent, ca și fr. pénitent > penitent.