Definiția cu ID-ul 756733:


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

abisál, -ă adj. 1 Care aparține abisului, care se referă la abis. ◊ Fig. Prostie abisală. 2 Care se află sau care trăiește la mari adâncimi în mări sau în oceane. Animal abisal.Regiune abisală = zonă de mare adâncime a fundului mărilor și oceanelor, situată sub taluzul continental, care se caracterizează prin lipsa curenților și a luminii solare, prin presiune mare și prin specii de animale adaptate la aceste condiții. Depozite abisale = sedimente eupelagice alcătuite din suspensii foarte fine de natură terigenă, din resturi organice, din cenușă vulcanică și praf cosmic, care formează pe fundul oceanului planetar mâluri calcaroase cu globigerine, mâluri silicoase cu radiolari și diatomee, și argile roșii abisale. Fosă abisală = formă majoră a reliefului fundului oceanului, cu aspect de groapă sau de șanț, în general arcuită, ale cărei adâncimi depășesc 6 000 m. Argilă roșie abisală v. argilă. 3 Care se referă la subconștient, care aparține subconștientului. 4 Psihologie abisală = termen generic pentru denumirea curentelor psihanalitice care se ocupă cu studiul straturilor celor mai vechi și mai profunde ale personalității, accentuând rolul fenomenelor psihice, al dorințelor, al tendințelor afective în determinarea psihicului. Doctrina lui S. Freud ține de psihologia abisală. • pl.-i, -e. /<fr., germ. abyssal.