VORUNTAR pare un vechi cuvînt, căzut în uitare, „voluntar” în oaste < lat. med. voluntarius. 1. – vornic, 1614 (Sd XIX 23); – Prăjescul, mare comis (17 A II 21); -iul, același 1606 (Sd V); Voruntărești s. (Dm; Sd XI 271) = Vorontarești pe Siret (16 A III 126) = Vorîntărești (Sd XVI); Vorontar, Ion (16 A III 62). 2. Cu schimb părții finale: Voruntai, C. (Dm). 3. Modern: Volinteri, P. act.