viț² sn [At: D. ZAMFIRESCU, Î. 134 / S și: witz / Pl: ~uri / E: ger Witz] (Gms) Glumă¹ (2).

VIȚ, vițuri, s. n. Glumă. (din germ. Witz = glumă < germ. de sus medie witze < v. germ. de sus wizzi = înțelegere, înțelepciune, judecată < got. unwitti = neștiință) [et. și WDW]

VIT lat. Vitus. 1. Vitu, b., în Panonia, sec. XIII, (Drăg); – Gh. (BAP II 197); -I. (Ist Pl. 381); -l, romîn din Serbia, sec. XIV (DH IV¹); -l, Lup (Sur III). 2. Viteu (Mar). 3. Vită f., ar (Fărș). 4. + -ca Vitca f. (16 A I 432 și AO XV 290). 5. + -an: Vitan pren. (17 B I 167); – fam (AO XV 290). Frecv. act. ca nume de fam.: Vitănești s. Cf. Vitomirești s. < sl. Vitomir, de aceeași origine calendaristică. Vilioara s., munt., de orig. necunoscută. 6. Din magh. Vidó < lat. Vitus: Vida, ard. (Viciu 13).

VIT < st. vitus catolic, < lat. vita, la noi prin srb.-blg. Vitomir (Drăg 53 n. 8). 1. Vitul, vlah din Serbia (Rad 82 p. 127). 2. Vitan, frecv. 3. + -voiu: Vitevoiu, D-tru, 1640 (BCI V 191); Vitioara t.