verg sn vz vergă

verg n. prăjină de-a lungul catargelor unei corăbii spre a susține pânzele (= fr. vergue).

VERG- cf. gr. βεργά „baghetă”. 1. Verga b. (Bîr I; Sd XV; Isp IY¹); – Lupul, 1740 (BCI VII 20); Vergă ar. (Fărș). 2. Verghi (Arh). 3. Vergo boier (Tis); Vergu act.; -l Gheorghiu, pren. (Mz Pl I 94); -lescu învățător, 1892; -lesei, C. (Bîr II).

verg, verguri, s.n. (înv.) prăjină de-a lungul catargelor unei corăbii.