5 definiții pentru Uranus


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

Uranus m. 1. Mit. zeul cerului; 2. Astr. una din marile planete descoperită în 1781 de Herschel.


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

Uranus, personificare a Cerului, socotit soțul (alteori tatăl) lui Gaea cu care a avut mai mulți copii. Printre aceștia se numărau titanii, titanidele și ciclopii (v. și Gaea). Toți acești copii îl urau însă de moarte pe Uranus, fiindcă-i silea să trăiască în adîncimile pămîntului și nu le îngăduia să vadă lumina zilei. La îndemnul ascuns al mamei lor, cel mai mic dintre ei, Cronus, și-a mutilat tatăl și i-a luat locul, devenind el stăpînul universului (v. și Cronus). Din picăturile de sînge care s-au scurs în urma mutilării lui Uranus s-a născut o nouă generație de copii: eriniile, giganții și nimfele (v. și numirile respective).

Uranus (Uranos), (în mitologia greacă) zeu grec primordial, personificare a cerului. Era soțul Geii, zeița pământului, și tatăl titanilor, pe care-i ținea închiși de teamă că-l vor detrona. Detronat totuși de Cronos, personificarea timpului, simboliza eliberarea timpului dintre cer și pământ.

URANUS, planetă a sistemului nostru solar. Strălucirea ei pe cer se află la limita vizibilității cu ochiul liber. Diametrul: 51.120 km. A șaptea planetă de la Soare, situată la o depărtare de c. 2.870 mil. km. Revoluție: c. 84 ani. Rotația: 17 ore și 54 minute. Magnitudine aparentă: 5,7. Atmosferă de hidrogen(82,5%), heliu și metan; norii de metan absorb radiația roșie, dând planetei un aspect albăstrui; se consideră că temperatura medie a suprafeței este de -215°C. Are 21 de sateliți (10 fiind descoperiți de sonda „Voyager”) și 11 inele, situate la o distanță între 40.000 și 55.000 km de planetă. A fost descoperită de W. Herschel (în 1781). și a fost botezată cu numele zeului grec al cerului. La suprafață este fluidă iar interiorul este format din metan înghețat. Axa ei de rotație este paralelă cu planul orbitei (caz unic în sistemul planetar). Are un câmp magnetic foarte puternic. Survolată și fotografiată de sonda „Voyager” 2 în 1986.

URANUS (ORANUS) (în mitologia greacă), zeul cerului. Soțul Geei, zeița Pământului și tatăl Titanilor și Ciclopilor. Știind că va fi detronat de unul dintre copiii săi, îi ținea închiși în Tartar. Totuși, fiul său Cronos îl va detrona, castrându-l cu o seceră și luându-i locul de stăpân al Universului. Din sângele său răspândit pe Pământ s-au născut Furiile, iar din cel căzut în spuma mării s-a născut Afrodita. Personaj central în „Teogonia” lui Hesiod și în orfism.

Intrare: Uranus
Uranus nume propriu
nume propriu (I3)
  • Uranus