bulbuc sm [At: LB / V: bolboc, borboc, ~uș / Pl: ~uci / E: fo] 1-3 Bășică de apă (de săpun, de spumă etc.). 4 Corp sferic. 5 Plantă erbacee toxică din familia ranunculaceelor, cu flori mari globoase de culoare galbenă, cu vinișoare verzi pe dinafară, răspândită în regiunile de munte și ocrotite de lege Si: bâlbor, bulbor, bulbucel-de-munte, gloanță, măr-auriu, fusta-rândunelii (Trollius europaeus). 6 Vârtej de apă. 7 (Lpl) Plantă erbacee din familia campanulaceelor, viguroasă și înaltă până la un metru, cu flori mari, albastre, care crește prin păduri (Campanula trachelium).

bulbuc s.m. I 1 Bășică de apă, de săpun, de spumă, de aluat (cînd dospește) etc. 2 Vîrtej de apă. 3 (înv.) Corp sferic (ca o bășică). Un lanțuh aur, cu 96 bulbuci (DOC.) ♦ (med.) Globul ochiului. 4 analog. Boboc (de floare). II (bot.) 1 (și bulbuc-de-munte) Plantă erbacee toxică, din familia ranunculaceelor, cu florile mari globuloase de culoare galbenă, cu vinișoare verzi, răspîndită în regiunile de munte și ocrotită de lege (Trollius europaeus). 2 (la pl.) Plantă erbacee din familia campanulaceelor, viguroasă și înaltă pînă la 1 m, cu florile mari, albastre, care crește prin păduri (Campanula trachelium). • pl. -ci. și bolboc s.m. /form. expr.; cf. lat. bulla, -ae „bășică”.

BULBUC, bulbuci, s. m. I. 1. Bășică de apă, de săpun, de spumă, de aluat (când dospește) etc. 2. Corp sferic (ca o bășică). II. 1. Plantă erbacee toxică din familia ranunculaceelor, cu flori mari globuloase de culoare galbenă, cu vinișoare verzi pe dinafară, răspândită în regiunile de munte și ocrotită de lege (Trollius europeaeus). 2. (La pl.) Plantă erbacee din familia campanulaceelor, viguroasă și înaltă până la un metru, cu flori mari, albastre, care crește prin păduri (Campanula trachelium). – Formație onomatopeică.

BULBUC¹ ~ci m. 1) Bășică (de aer) care se formează la suprafața lichidelor și a unor materii semilichide sau vâscoase (aluat, var etc.) sub acțiunea anumitor factori. /v. a bulbuca

BULBUC² ~ci m. mai ales la pl. Plantă erbacee toxică, cu flori mari, galbene-verzui, răspândită în regiunile muntoase. /v. a bulbuca

bulbuc s. m., pl. bulbuci

BULBUC s. (BOT.; Trollius europaeus) (reg.) bâlbor, gloanță, bulbucel-de-munte, fusta-rândunelii, măr-auriu.

BULBUC s. v. boboc, bulb, bulboacă, bulboană, calcea-calului, glob, ochi, splină, valvârtej, vâltoare, vârtej, volbură.

bulbuc (-ci), s. m. – 1. Bilă, obiect rotund în general. – 2. Bășică. – Var. bolboc, bulburuș. Creație expresivă, în care par a se fi împletit două rădăcini diferite; una care exprimă ideea de „rotunjime” (bull-, cf. lat. bulla, bulbus), și cealaltă care imită zgomotul bulbucelii (blb, cf. bîlbîi). După Cihac, II, 32, bulbuc provine din pol. babol „bășică”, ceh. boubol, sb., cr. bobuk; Pușcariu, Dacor., I, 92, deduce același cuvînt din lat. bulla (cf. REW 1385). Mai probabil, toți acești termeni, cu cei care urmează, ca și sp. burbuja, borbotón, și fr. bourbe, au în comun numai faptul că provin toți din aceeși rădăcină expresivă. Der. bolboacă (var. bulboacă, bolboană, holboană, volboană, bulboană, vulboană, hîlboană, dîlboană, hîlboacă, bîlboacă, bolbură), s. f. (vîltoare, vîrtej, trombă), pentru care Cihac, II, 32, propune sl. glubokŭ „profund”, de unde rus. glubok, pol. gleboki, și numeroase toponime rom. (Holboca, Glîmbocata etc.); bulbuca (var. bolboca, bolboșa, bolboci, bolboși, bulbuci), vb. (a bolborosi; a se bomba, a se curba; a se holba), pe care Candrea-Dens., 788, îl derivă de la *vŏlvĭcāre din lat. volvere (cf. REW 9444 și DAR; Candrea), și pe care Pericle Papahagi, Not. etim., 35 (urmat de Pascu, I, 113) îl pune în legătură cu lat. bulbus; bulbucătură, s. f. (proeminență); bulbuceală, s. f. (bolboroseală).

TROLLIUS L., TROLIUS, BULBUCI, fam. Ranunculaceae. Gen originar din regiunile temperate și reci ale emisferei nordice, 29-30 specii erbacee, vivace, tulpină multi- foliatâ. Frunze alterne; palmat-sectate. Flori sferice, pîna la 3, deseori solitare, galbene, roz-galbene, rar albe, înveliș floral cu 5 sau mai multe foliole, rar cu petale foarte mici, nectarifere, stamine cu filamente mai scurte. Fructe, folicule numeroase, sesile, pieloase, deseori pubescente (Pl. 72, fig. 402).

Trollius caucasicus Stev. Specie care înflorește primăvara-vara. Flori mari, sepale de forma petalelor, oranj, petale concrescute, sferice, galbene-aurii. Frunze adînc-divizate. Plantă erbacee, perenă, pînă la 0,42 ni înălțime.

Trollius chinensis Bunge (syn. T. ledebourii hort.). Specie care înflorește primăvara-vara. Flori mari, sepale de forma petalelor, întinse, pînă la 12, galbene-portocalii, petale cca 20, liniare, portocalii-închis, mai lungi decît staminele. Frunze adînc-divizate, verzi. Plantă pînă la 100 cm înălțime.

Trollius europaeus L. Specie care înflorește primăvara-vara. Flori mari, mirositoare, sferice, pînă la 15 sepale în formă de petale, galbene-luminos, pînă la 20 petale galbene, liniare, de lungimea staminelor. Frunze alterne, verzi, cu 5 diviziuni adînci-trifidate, cu marginile dentate. Plantă erbacee, perenă, pînă la 0,60 m înălțime, tulpină dreaptă, terminată cu o floare, rareori ramificată. Fruct, capsulă cu numeroase semințe.

Trollius laxus Salisb. (syn. T. Muhlbg). Specie care înflorește primăvara. Flori în formă de cupă, galbene-verzui, deseori aproape albe, 5-7 sepale de forma petalelor îndepărtate, 10-15 petale melifere, mai scurte decît staminele. Plantă pînă la 15 cm înălțime.