Troia f. oraș în vechea Azie-Mică, cap. Troadei, celebru prin asediul ce-l susținu timp de 10 ani în contra Grecilor, eveniment celebrat în Iliada lui Homer (sec. XII a. Cr.). Resturile cetății au fost regăsite de Schliemann în împrejurimile cătunului Hissarlik.

Tro/ia, -ian,-ică,-ina v. Stroe 5, 9, 16.

Et campos ubi Troia fuit (lat. „Și cîmpurile unde a fost Troia”) – hemistih al lui Vergiliu (Eneida, III, 12). Marele poet descrie Troia distrusă de război. Supraviețuitorii, conduși de Enea, părăsesc ruinele orașului. Versul ilustrează situația tristă a celor nevoiți să se despartă de patria lor, sau de un loc drag și pustiit. LIT.

Hectora quis nosset, si felix Troia fuisset? (lat. „Cine l-ar fi știut pe Hector, dacă Troia ar fi fost fericită?”) – întreabă Ovidiu în Tristii (IV, 3, 75). Desigur, viteazul Hector, care s-a remarcat prin deosebite fapte de arme în războiul troian, figurează aici ca simbol, ca exemplu. Ovidiu vrea să spună că adesea însușirile omului, talentul, curajul rămîn în întuneric, dacă n-au prilejul să răzbată la lumină. Faima depinde de o împrejurare, chiar tragică și nefericită (Hector a fost omorît de Achile, iar Troia distrusă). Citatul se aplică omului (sau operei, sau faptului), ieșit din anonimat datorită unui eveniment cu răsunet. LIT.