Tîberiu m. împărat roman a cărui viață fu o țesătură de grozăvii și de cruzimi (14-37 d.Cr.).

TIBERIU < lat. Tiberius. 1. Din forma ung. Tibor: Tiba b., 1488 (Ștef); Tibescul, Mihai (16 A I 272). 2. Tiberiu act.

Tiberiu Introdus la noi din secolul trecut împreună cu alte numeroase antroponime de aceeași origine, Tibériu continuă pe cale cultă un vechi și frecvent prenume roman Tibérius, cu îndepărtate rezonanțe în istoria legendară a Romei. Din cele mai vechi timpuri Tiberius a fost pus în legătură cu numele fluviului Tiberis, interpretarea cea mai curentă fiind „născut pe malul Tibrului”. În mitologia romană, fluviul era considerat lăcașul zeului Tiberinus, veche divinitate a apei numită înainte Rumon sau Albula. Tiberinus, al cărui cult ar fi fost introdus chiar de Romulus, era fiul nimfei Camenesa din Latium și al lui lanus (de aici numele lunii ianuarie), străvechi zeu al romanilor, fără omolog în mitologia greacă și considerat de legende ca rege indigen. Acest lanus, în timpul domniei căruia este plasată „vîrsta de aur”, ar veni din Etruria și ar fi deci etrusc, ca și fluviul numit de Ovidiu „unda etruscă”. Dacă interpretarea de mai sus a prenumelui Tiberius nu este posibilă, legătura dintre acesta și numele vechii divinități a fluviului este acceptată astăzi de toată lumea. Etimologia lui Tiberis nu este sigură însă; lăsînd la o parte încercările de a-l explica pe teren indo-european, total nepotrivite, vom aminti că numele pare să-și găsească corespondentul în umbricul Tifernus și etruscul Thepri (iar Theprie ar fi paralelul etrusc al lui Tiberius); în legătură cu semnificația inițială a acestor vechi cuvinte preindo-europene nu se pot face nici obișnuitele presupuneri. Purtat de cîteva celebre personalități ale lumii romane, Tiberius pătrunde și în onomasticonul creștin, dar numele nu mai apare în uz pînă în epoca Renașterii, cînd este reluat, în Italia, din istorie. Probabil că introducerea lui Tiberiu în onomastica noastră s-a făcut și după modelul italian (aproape toate numele romane care încep să fie folosite din secolul trecut în Transilvania, sub impulsul Școlii ardelene, circulau în Italia încă din vremea Renașterii). ☐ It. Tiberio, sp. Tiberio, magh. Tiberiusz, bg. Tiber(ii), rus. Tiberii. ☐ Tiberius Sempronius Gracchus, 162 – 133/132 î.e.n., tribun al poporului, cunoscut împreună cu fratele său Caius sub numele de „frații Gracchi”; Tiberius Claudius Nero, fiul adoptiv și succesorul lui Augustus, împărat între anii 14-37 e.n. și Tiberius Drusus Nero, fiul adoptiv al acestuia, general roman și învingător al germanilor supranumit Germanicus.

ALEXANDRU, Tiberiu (1914-1997, n. Ilimbav, jud. Sibiu), muzicolog român. Elev al lui C. Brăiloiu. Lucrări de etnomuzicologie („Instrumentele muzicale ale poporului român”, „Muzica populară românească”).