Sârbia f. provincie la apusul Bulgariei și României, desfăcută de Turcia în 1878, fu constituită într’un regat independent în 1882 cu cap. Belgrad. Prin ultimul războiu balcanic din 1912, Sârbia câștigă un teritoriu de 40.000 km. p., așa că populația-i crescu mult. Azi, sporită cu foste provincii austro-ungare, constitue, împreună cu Croația regatul Iugo-Slaviei, cu 13 mil. loc. V. Iugo-Slavia.

sârbie sf [At: (a. 1675) GCR I, 220/25 / Pl: ~ii / E: sârb + -ie] 1 (Înv) Limba slavonă. 2 (Pex) Text scris în limba slavonă. 3 (Reg) Grădină de legume (cultivată de sârbi (1-2)) Si: (reg) sârbărie. 4 Loc în care trăiesc sârbi (1-2).

SÎRBIE s. f. (Rar) Mahala în care locuiesc sîrbi. Oamenii din sîrbie o ajutaseră să-și îngroape bărbatul. STANCU, D. 6.

SÎRBIE s. f. (Rar) Mahala în care locuiesc sîrbi. Oamenii din sîrbie o ajutaseră (STANCU). – Din sîrb + suf. -ie.

sîrbăríe (sud) și sîrbíe (est) f. (d. Sîrbĭ = Bulgarĭ, care-s cultivatorĭ de legume). Bulgărie, grădinărie. – Mold. Pop. sîrghie.

sîrbíe, V. sîrbărie.

sârbie, sârbii, 1. (înv.) limba slavonă; text scris în limba slavonă. 2. (reg.) grădină de legume cultivată de sârbi; sârbărie.