șușală sf [At: PĂCALĂ, M. R. 115 / V: (reg) ~ană (Pl: ~ne) / Pl: ~le / E: ns cf șușalcă, șușăniță] (Reg) 1 (Îf șușană) Bucată mare de slănină sau de carne. 2 Carne macră de oaie, afumată. 3 Zdreanță. 4 Ruptură.

șușană sf vz șușală

SUSANA ebr. Shushan „crin”, > gr. Σουσαννά și Σωσάννα. 1. Susana „tîlmăcită trandafir” (Lex); Susan b, (Ard); -u; Sosana mona (B Cr 80); cu apoc. Susa țig. b. (17 A IV 278), sau cu afer. < Iisus Navi. 2. Prob. cu fon. magh. ș < s: Șușan, -i s. (Cat); Șușa (Moț); și Jujan (Mar) < ung. Zsuzsana. Cu apoc. Juj/a f, (Grș 12); -escu act.; -ică 16 A III 71); cf. magh. Zsuzsika frecv. în Trans. (com. Cristurean). 3. Suzana, act.; cu apoc. și z din grafie germană: Suza, I. ard. sec. XVIII; Suzeni s.

șușală, șușale, s.f. (reg.) 1. (în forma: șușană) bucată mare de slănină sau de carne; ciozvârtă. 2. carne macră de oaie afumată.