raci s [At: SCL,1953, 216 / V: raici / Pl: ? / E: mg rács] (Reg) Grătar (1).

raici s vz raci

RACIU un singular format din pl. raci de la subst. rac; pentru explicarea fonetică v. E. Petrovici (SL IV 77). 1. – fam., act. și t. (Mus); -l (Isp IV²; Puc). 2. Răciul (Sd XVI; Ur XXII 288); – Ap. (Isp V²; Sur; cf. Rîciu s., ard. 3. Răciul/ă fam., mold.; -ești s. (Dm; Ur XXII 157); -eni s. dispărut. 4. Răcilă, I. (Ștef); Răcilo, Ion, țig. (17 A V 19). 5. + -iște: Raciște, Ivan (16 A I 218) și Răciște 1523 (Sur I). 6. + -oc: Racioc, P., ard. 7. Racica, R., 1652 (Sd XIX 86).

RÂCIU, com. în jud. Mureș, situată în zona de contact a colinelor Mădărașului cu cele ale Comlodului, pe cursul superior al râului Lechința; 3.676 loc. (2005). Haltă de c. f. (în sateleR. și Sânmărtinu de Câmpie). Nod rutier. Expl. de gaze naturale (în satele R. și Valea Ulieșului). Satul R. apare menționat documentar în 1305. În satul Sânmărtinu de Câmpie, atestat documentar în 1329, se află mănăstirea Sânmărtin (de călugări) înființată în sec. 13 sau începutul sec. 14. Biserica actuală, de lemn, cu hramul Adormirii Maicii Domnului a fost construită la începutul sec. 17, pe locul celei de zid (care a fost distrusă), refăcută în 1860 și restaurată în 1978. Mănăstirea a fost desființată în 1782 și reînființată în 1990.

raci, raciuri, s.n. (reg.) grătar.