Prometeu = Prometheus.

Prometeu, (în mitologia greacă) unul dintre titani care a furat focul de la zei din cer, fiind astfel promotorul civilizației de pe pământ. Pedepsit de Zeus, a fost înlănțuit de o stâncă din Caucaz, de unde un vultur venea zilnic să-i mănânce ficatul, care creștea iarăși în timpul nopții.

PROMETEU (în mitologia greacă), fiu al titanului Iapet și al nimfei Climene. Proteguitor și binefăcător al oamenilor (după unele versiuni, chiar creatorul lor). A luat apărarea muritorilor împotriva lui Zeus, care îi privase pe aceștia de foc. El a furat focul de la Hefaistos și l-a readus pe Pământ, făcând astfel posibilă dezvoltarea meșteșugurilor. Drept pedeapsă, Zeus l-a înlănțuit de o stâncă din M-ții Caucaz, unde un vultur uriaș îi devora zilnic ficatul, care creștea noaptea la loc, supunându-l la un chin veșnic. A fost eliberat de Herakles, care, în drum spre grădina Hesperidelor, a ucis vulturul. Mitul lui P. a inspirat pe Goethe, Byron, Shelley, Beethoven ș.a.

Prometeu – titanul care a furat zeilor focul și l-a adus pe pămînt, dăruindu-l oamenilor și contribuind astfel la dezvoltarea meșteșugurilor. Numele lui a ajuns un simbol al gîndirii libere, al luptei pentru progres, împotriva întunericului și tiraniei. Karl Marx îl considera „cel mai nobil sfînt și martir din calendarul filozofiei”. Legenda lui Prometeu a fost și a rămas o sursă inepuizabilă pentru scriitori și artiști. Ea a inspirat pe Tizian și Michelangelo, pe Beethoven, pe Eschil, Goethe, Byron, Voltaire, Shelley, iar la noi pe Victor Eftimiu. Numele a intrat în vocabularul curent: „Nu era vorba doar de apariția unei noi capele și a unui nou compozitor, ci de un mic Prometeu muzical care se răzvrătise împotriva supremului zeu el valsului, urmărind să-i frîngă dominația exclusivă și să se folosească de puterea lui crezută unică în interesul familiei sale”. (Monografia Johann Strauss, pag. 109). MIT.