4 definiții pentru Poseidon

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

Poseidon m. Mit. numele grec al lui Neptun.

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

Poseidon, zeul mării, fiul lui Cronus și al lui Rhea. Ca și ceilalți frați ai săi, cînd s-a născut, Poseidon a fost înghițit de către tatăl său și apoi dat afară (v. și Cronus). Mai tîrziu a luptat alături de olimpieni împotriva titanilor. Cînd, în urma victoriei, s-a făcut împărțirea Universului, lui Zeus i-a revenit cerul, lui Hades Lumea subpămînteană, iar lui Poseidon Împărăția apelor. El sălășluia în fundul mării împreună cu soția sa, nereida Amphitrite, alături de care, uneori, urmat de un întreg cortegiu marin și purtat de un car tras de cai înaripați, spinteca valurile. Poseidon stîrnea furtunile sau făcea ca apele mării să devină liniștite, el scotea insule la iveală sau le cufunda pe altele lovindu-le cu tridentul său, făcea să izvorască răuri sau să se-nchege lacuri. O dată, de mult, el a încercat împreună cu Hera și cu Athena să-l pună în lanțuri pe Zeus, dar încercarea a dat greș. De atunci Poseidon a fost mereu alături de preaputernicul său frate care cîrmuia destinele lumii. Legat de numele său este episodul întrecerii care a avut loc între Poseidon și Athena atunci cînd a fost să-și împartă între ei pămîntul Atticei (v. Athena). Un alt episod îl înfățișează pe zeul mării lucrînd cot la cot cu Apollo, ca să înalțe zidurile Troiei. Faptul că nu a fost răsplătit pentru munca sa (v. Laomedon) a atras mînia lui Poseidon asupra troienilor. Această mînie, și faptul că Odysseus i-a ucis un fiu, pe ciclopul Polyphemus, l-a determinat pe puternicul zeu să-l urmărească pe erou cu răzbunarea sa, nimicindu-i rînd pe rînd corăbiile și aruncîndu-l de pe un țărm pe altul. Cu zeițele sau cu muritoarele de rînd Poseidon a avut numeroși fii și fiice, majoritatea înfățișați ca niște ființe monstruoase sau a căror forță era de temut. Printre aceștia se numărau: ciclopul Polyphemus, gigantul Chrysaor, aloizii, Lamus – regele lestrigonilor, Triton etc.

Poseidon, (în mitologia greacă) zeul mării, fratele lui Zeus și soțul Amfitritei. Este identificat la romani cu Neptun.

POSEIDON (în mitologia greacă), zeul mării, fiul titanului Cronos și al Rheei. Frate cu Zeus și Hades și soțul Amfitritei. Tatăl lui Triton și patronul nimfelor. Semnul său simbolic este tridentul, cu care stârnește valurile, sfărâmă stâncile și atrage spre sine curenții apelor; în același timp este și ocrotitorul navigatorilor. Reprezentat uneori ca un taur, alegorie a mării furioase. La romani îi corespunde Neptun.

Intrare: Poseidon
Poseidon nume propriu
nume propriu (I3)
  • Poseidon