OGLINDĂ (pl. -inzi) sf. 1 Geam neted și lucios acoperit pe una din fețe cu un amalgam de cositor, sau de argint viu, ori cu un strat subțire de argint sau de platină, spre a putea reflecta pe cealaltă față imaginile obiectelor: ~ de perete (🖼 3423); ~ de buzunar; ~ sferică, oglindă ce face parte din suprafața unei sfere (🖼 3424); a face ceva ca oglinda, a curăți bine, a face foarte curat; a se uita în ~; F : mai bine te-ai uita în ~, mai bine ți-ai da seama cum arăți, ce urît ești, etc. ¶ 2 Ⓕ Tot ce reflectează lumina ca o oglindă: oglinda ochilor ¶ 3 Ⓕ Imaginea exactă: somnul e oglinda morții (ZNN.); (P): ochii sînt oglinda inimii [oglindi].

oglíndă f., pl. zĭ (d. oglindesc saŭ vsl. *oglenda). Geam acoperit pe o parte cu staniŭ și care reflectează perfect imaginea obĭectelor: Colbert a favorizat în Francia fabricațiunea oglinzilor. Fig. Ceĭa ce reprezentă un lucru și ni-l pune par’că supt ochĭ: fața e oglinda sufletuluĭ. Adv. A străluci oglindă, a fi curat oglindă = ca oglinda. – În antichitate oglinzile se făceaŭ dintr’o placă de argint (orĭ și alt metal) lustruită. – Dim. -njoară (vest) și -ngĭoară (est). P. pl., cp. cu grindă, tindă, colindă.

OGLINJOARĂ, Mold. OGLINGIOARĂ (pl. -re) sf. dim. OGLINDĂ.