Moldova f. 1. afluent d’a dreapta Siretului, iese din Bucovina, udă Suceava ce o desparte de Botoșani și se varsă în Siret: 200 km.; 2. șes pe malul drept al rîului; 3. plasă în jud. Roman și Baia. [Nume rămas probabil din timpul Goților: gotic MOLDA, praf (cf. Prahova); analog MOLDEI din Boemia].

Moldova f. sau Sulița, sat în Bucovina cu 1114 loc.

Moldova f. partea de N.-V. a regatului României, despărțită prin Prut de Basarabia; coprinde 13 districte cu cap. Iași și e împărțită în Moldova muntoasă, ce se întinde dela Carpați până la Siret, și Moldova șeasă, dela Siret până la Prut. [Numită astfel după apa Moldovei, care udă partea nord-vestică a țării].

Moldova f. principat întemeiat în 1306 de Bogdan-Vodă, voievodul Românilor maramureșeni, având de capitală mai întâi Suceava, apoi Iași, și numărând pintre Domnii săi cei mai iluștri pe Alexandru cel Bun, Ștefan cel Mare, și Vasile Lupu. Moldova subzistă ca țară autonomă până la 24 Ianuarie 1859, când se uni cu Muntenia într’un singur Stat sub numele de Principatele-Unite; ea pierdu succesiv Bucovina luată de Austria (1777) și Basarabia luată de Rusia (1812 și 1878), aceste două provincii revenind dela 1919 patriei întregite. Seria cronologică a Domnilor Moldovei (cifrele indicând anul urcării pe tron): Dragoș, 1352; Sas, 1360; Bogdan, 1360; Lațcu, 1364; Iuga Coriatovici, 1372; Ștefan I, 1377; Petru Mușat, 1378; Roman Mușat, 1393; Ștef. Mușat, 1394; Roman II, 1399; Iuga II, 1400; Alex. cel Bun, 1401; Ilie I, 1433; Ștefan III, 1433; Roman III, 1447; Petru III, 1448; Bogdan II, 1449; Alexandru II, 1451; Ștefan cel Mare, 1457; Bogdan III, 1504; Ștefăniță, 1517; Petru Rareș, 1527; Ștef. Lăcustă, 1538; Al. Cornea, 1540; Iliaș, 1546; Ștef. Rareș, 1551; Alex. Lăpușneanu, 1552; Despot-Vodă, 1561; Bogdan IV, 1568; Ioan cel Cumplit, 1572; Petru Șchiopul, 1574; Iancu Sasu, 1579; Aron Vodă, 1591; Ștef. Răsvan, 1595; Ieremia Movilă, 1596; Simeon Movilă, 1606; Const. Movilă, 1608; Ștef. Tomșa, 1611; Al. Movilă, 1615; Radu Mihnea, 1616; Gaspar Grațiani; 1619; Al. Iliaș; 1620; Miron Barnovschi, 1626; Al. Coconul, 1629; Moise Movilă 1630; Vasile Lupu 1634; Gh. Ștefan, 1653; Gh. Ghica, 1658; Ștefăniță, 1659; Eustatie Dabija, 1661; Gh. Duca, 1666; Iliaș, 1667; Ștefan Petriceicu, 1672; D. Cantacuzino, 1674; Ant. Ruset, 1675; Const. Cantemir, 16S5; Const. Duca, 1693; Antioh Cantemir, 1696; Mih. Racoviță, 1704; Nic. Mavrocordat, 1709; Dimitrie Cantemir, 1711; Gr. Ghica, 1727; C. Mavrocordat, 1733; I. Mavrocordat, 1744; C. Racoviță, 1749; Mateiu Ghica, 1753; Scarlat Ghica, 1757; I. Calimah, 1758; Gr. Calimah, 1761; Gr. Al. Ghica, 1764; Const. Moruzi, 1777; Al. Mavrocordat, 1782; Al. Mavrocordat II, 1785; Al. Ipsilante, 1786; Al. Moruzi, 1792; Mih. Șuțu, 1793; Al. Calimah, 1795; Const. Ipsilante, 1799; Al. Șuțu, 1802; Scarlat Calimah, 1812; Mih. Suțu, 1819; I. Sturdza, 1822; Mih. Sturdza, 1834; Gr. Ghica, 1849; Căimăcămia, 1856-1859.

Moldova-Nouă f. sau Boșneag, comună rurală în Banat, în județul Caraș-Severin, cu 4397 loc. din cari 4115 Români.

Moldova-Veche (Muldava) f. comună rurală în Banat, județul Caraș-Severin, lângă Dunăre: 1500 loc. (din care o treime Români).

Țara Moldovei f. numele obișnuit al Moldovei în documentele interne: nume dat mai întâi părții sud-vestice, apoi întregului principat până la Nistru și Marea-Neagră.

+Moldova (regiune) s. propriu f., g.-d. Moldovei

+Moldova Nouă (oraș) s. propriu f., g.-d. Moldovei Noi

+Slănic-Moldova (oraș) s. propriu n., g.-d. Slănicului-Moldova

MOLDOVA, -N toponim și etnic. 1. Moldovoi (Ard). 2. Moldovean, etnic luat ca prenume de boier muntean (13 – 15 B 129), după care s-a numit vîrful Moldoveanu din culmea Făgărașului; Moldovan, fiul lui Tuduran (17 A II 238) pren. -a f., țig. (16 A IV 173). Moldovenescu, Ion 1792 (Cat. Braș. 419). 3. Prob. Mudava, Ion, sătean (IO 47). 4. Fără sufixul -ova: Molda b, tatăl lui Vlad Șofrac (17 A IV 120);- țig. (Ștef); Moldea, ard., 1722 (Paș). Etimologia lui Pașca: Moldova < subst. moldă „albie” < germ. Mulde nu este corectă, acest cuvînt regional fiind nou în l. romînă.

ADUNAREA ELECTIVĂ A MOLDOVEI, organ al puterii legislative, constituit în urma alegerilor din dec. 1858, în conformitate cu dispozițiile electorale ale Anexei la Convenția de la Paris (7 aug. 1858). Și-a deschis lucrările la 28 dec. 1858, iar în ședința din 5 ian. 1859 a ales cu unanimitate de voturi pe Al. I. Cuza ca domn al Moldovei. În dec. 1859 a fost dizolvată; în 1860, în urma unor alegeri s-a constituit o nouă A. care a fuzionat cu cea a Țării Românești, formîndu-se Adunarea Electivă a României.

CÎMPIA MOLDOVEI v. Jijia (2).

FOAIE SĂTEASCĂ A PRINCIPATULUI MOLDOVA, prima publicație românească adresată cititorilor de la sate. A apărut la Iași, între 1839 și 1851. Redactori: Gh. Asachi, M. Kogălniceanu și C. Rolla.

FUNDU-MOLDOVEI, com. în jud. Suceava, pe râul Moldova; 4.419 loc. (1995). Expl. de pirite cuprifere și stație de preparare. Biserica de lemn Sf. Nicolae (1800) în satul Colacu.

LETOPISEȚ ANONIM AL MOLDOVEI (1733-1774), cronică alcătuită în Moldova, în a doua jumătate a sec. 18, cu titlul „Letopisețul Țărei Moldovei de la domnia întâi și până la a patra domnie a lui Constantin Mavrocordat”. Atribuită o vreme, în mod eronat, lui Enache Kogălniceanu, care a fost de fapt numai copistul ei. Prezintă perioada de declin feudal și de apogeu a fanarioților în Țările Române, încheindu-se cu descrierea evenimentelor din timpul Războiului ruso-turc din 1768-1774.

LETOPISEȚUL ANONIM AL ȚĂRII MOLDOVEI (1661-1704), cronică scrisă în jurul anului 1712 și intitulată „Letopisețul Țărei Moldovei de la Ștefan sin Vasile Vodă, de unde este părăsit de Miron Costin logofătul”. Cunoscută și sub denumirea de Pseudo-Nicolae Costin. Autorul, care pare atașat de familia Cantemireștilor, expune detașat evenimentele interne, insistând asupra stării grele a poporului menționând, uneori, chiar unele evenimente externe. Cronica se termină cu prezentarea celei de-a doua domnii a lui Mihai Racoviță.

MOLDOVA NOUĂ, oraș în jud. Caraș-Severin, la poalele M-ților Locvei, port pe stg. Dunării; 14.818 loc. (2000). Expl. de calcar, de min. complexe, pirite cuprifere, min. de fier. Prelucr. piritei. Reparații de nave fluviale. Centru pomi-viticol. Muzeu cu secții de istorie, arheologie, etnografie, artă populară și științele naturii. Rezervație forestieră și botanică Valea Mare (400 ha). Menționat documentar ca sat în 1717; declarat oraș în 1968. Biserică romano-catolică (1780).

MOLDOVA-SULIȚĂ, com. în jud. Suceava, situată la poalele Obcinei Mestecăniș și a Obcinei Mari, pe cursul superior al râului Moldova; 2.050 loc. (2000). Păstrăvărie. Rezervațiile botanice Tinovu Găina, cu mesteacăn pitic (Betula nana), relief glaciar, și Răchitașu Mare (177,5 ha), cu plante rare (strugurii ursului). Herghelie (rasa Huțul).

PODIȘUL MOLDOVEI v. Moldova (4).

SLĂNIC-MOLDOVA, oraș în jud. Bacău, situat în depresiunea omonimă, la poalele SE ale m-ților Nemira, la 530 m alt., pe cursul superior al râului Slănic (afl. al Trotușului); 5.097 loc. (2005). Expl. de gresii. Fabrică de confecții. Stațiune de îmbuteliere a apelor minerale. Releu de televiziune (din 1964). Parc dendrologic. Stațiune balneoclimaterică de interes general, cu funcționare permanentă, cu climat de depresiune intramontană și cu numeroase izvoare minerale carbogazoase, bicarbonatate, slab sulfuroase, clorurate, sodice, unele oligominerale. Valoarea terapeutică a apelor minerale de la S.-M. a fost confirmată de-a lungul timpului de unele medalii obținute la expozițiile internaționale de la Viena (medalie de aur, 1873), Frankfurt pe Main (medalie de argint, 1881), Paris (medalie de aur, 1889) ș.a., fiind comparate de către specialiști cu apele minerale de la Karlovy Vary, Vichy, Aix-les-Bains ș.a. Supranumită „Perla Moldovei”, stațiunea balneoclimaterică S.-M. oferă posibilitatea efectuării unor tratamente pentru vindecarea bolilor tubului digestiv și ale celor hepato-biliare ș.a. În cură externă, apele minerale de la S.-M. sunt recomandate pentru tratarea afecțiunilor reumatismale, a celor cardiovasculare, endocrine, ginecologice ș.a. Prima mențiune documentară a localității datează din 1757, fiind consemnată într-un hrisov al domnului Constantin Racoviță, în care se specifică dăruirea întregii văi a Slănicului Epitropiei spitalului „Sf. Spiridon” din Iași. O dată cu descoperirea (la 20 iul. 1800) a unui izvor de apă minerală de către serdarul Mihalache Spiridon, așezarea a cunoscut o evoluție ascendentă din punct de vedere balnear. Primele analize ale apelor minerale de la S.-M. au fost făcute în 1832, iar după anul 1877 au fost introduse primele instalații balneare. Până la 17 febr. 1968, localitatea a purtat numele Băile-Slănic. Până în prezent, S.-M. are în subordine ad-tivă localitățile componente Cerdac și Cireșoaia. Monumente: clădirea Primăriei (1870-1890, cu unele refaceri din 1927); clădirea Cazinoului, construită în 1894 după planurile arhitecților români George Sterian și H. Rick.