Mauriciu m. împărat roman din Orient (582), asasinat de Phoca (602).

Mauriciu (de Nassau) m. fiul lui Gulielm Taciturnul, stathuder al Olandei, luptă vitejește în contra Spaniolilor (1567-1625).

Mauriciu (de Saxa) m. mareșal francez si unul din cei mai mari căpitani ai secolului XVIII (1696-1750).

MAURICIU (Flavius Tiberius Mauricius), împărat bizantin (582-602). A urmărit consolidarea stăpânirii bizantine în Occident prin crearea exarhatelor de Ravenna și de Cartagina. A reluat cu succes ofensiva împotriva perșilor (din 583), punând apoi capăt îndelungatului război cu aceștia (572-591). Generalul său, Priscus, a luptat la Dunăre în 593 și 601 împotriva avarilor, slavilor ș.a. Detronat și ucis de centurionul Focas. I se atribuie tratatul de tactică militară „Strateghikon”.

MAURICIU, duce al Saxoniei (1541-1553). Deși luteran, se aliază cu Carol Quintul, luptând împotriva principilor protestanți la Mühlberg (24 apr. 1547); principe-elector (din 1548). Modul absolutism de guvernare al lui Carol Quintul îl determină să se îndepărteze de Habsburgi și să se alieze cu principii protestanți și cu regele Franței, participând la războiul din 1552-1556. Cu toate că a fost victorios în lupta de la Sievershausen (9 iul. 1553), rănit grav, a murit după două zile.

MAURICIU, CONTE DE Saxa (1696-1750), mareșal francez de origine germană. Fiul electorului de Saxa, Frederic-August. A servit în armata polonă și cea rusă, trecând în 1720 în serviciul Franței. S-a remarcat ca tactician în Războiul de Succesiune la Tronul Austriei (1740-1748). Autor al unui celebru tratat de istorie militară.

Mauriciu Puțin folosit la noi astăzi, Mauríciu reproduce pe cale cultă lat. Maurícius, Maurítius, atestate ca nume independente în epoca imperială, cînd pătrund și în onomasticonul creștin prin intermediul cîtorva martiri al căror cult era cunoscut la multe popoare europene. Mauritius este un derivat din cognomenul Máurus, folosit de romani la început pentru a arăta originea etnică a purtătorului și format pe baza cuvîntului Maurus, pl. Mauri „maur”, prin care era desemnat un locuitor din vestul Africii de nord – aproximativ actuala Mauritanie – (în evul mediu mauri erau numiți arabii din Spania, iar din sec. 15 și arabii musulmani din nordul Africii). Atît cuvîntul latinesc, cît și cel grecesc corespunzător: mauros, pl. maurusioi sînt de origine necunoscută (specialiștii se gîndesc la o probabilă origine hamitică), dar în greacă numele au fost ușor apropiate de adj. mauros „de culoare închisă, negru”. Prin intermediar grecesc (Maurikios, pronunțat mavrichios în acea epocă) numele latinesc ajunge la slavi și prin aceștia la români, sub forma Mavrichi(e). Dar nici acesta, nici Mavrus sau Mavrea (din Mavru, care reproduce prin intermediar vechi slav și grecesc, lat. Maurus) nu au fost populare la noi, dovadă fiind rarele lor apariții documentare. În secolul nostru, dar probabil și ceva mai înainte, a apărut forma cultă Mauriciu, corespunzătoare lat. Mauricius, în loc de Mauritius (la fel ca → Bonifaciu pentru Bonifatius, într-o perioadă în care -ti- și -ci- se pronunțau -ț-, sunet redat grafic prin cele două variante sau prin -tsi-). Din același radical gr. Maur- provin și numele de familie Mavridi, Mavrodin, Mavrogheni. ☐ Engl. Moris, fr. Maurice, germ. Mauritius și Moritz, it. Maurizio, magh. Moric, Mauriciu, bg. Mavrik, rus. Mavriku etc. ☐ Mauriciu, împărat al Bizanțului între 582 – 602; Charles Maurice Talleyrand, renumit diplomat francez, compozitorul Maurice Ravel, pictorul Maurice Utrillo etc.

MAURICIU DE NASSAU (1567-1625), stathuder (1585-1625) al Provinciilor Unite (Olanda) din dinastia de Orania; comandant suprem al forțelor armate în războiul împotriva spaniolilor. A obținut victoriile de la Turnhout (1597) și Nieuport (1600), încheind eliberarea părții de S a Olandei de sub stăpânirea și obligând Spania să recunoască, prin armistițiul din 1609, încheiat pe 12 ani, independența Republicii Provinciilor Unite. În 1621, a reluat războiul împotriva Spaniei.