6 definiții pentru Manuel


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

Manuel m. nume a doi împărați bizantini; 1. (Comnenul), contemporan cu a doua cruciată (1143-1180); 2. (Paleologul), fu asediat de Sultanul Baiazid (1391-1425).


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

MANUEL, numele a doi împărați bizantini: M. I Comnen (1143-1180). A luptat pentru supremație în Pen. Italică și și-a impus suzeranitatea asupra turcilor selgiucizi (1161), Ungariei (1164), Serbiei (1172), dar apoi a fost înfrânt la Myriokephalon (sept. 1176) de selgiucizi. M. II Paleolog (1391-1425). A vizitat, între 1399 și 1403, Italia, Franța și Anglia, urmărind obținerea de ajutoare împotriva turcilor otomani. După înfrângerea lui Baiazid I (1402), a încetat de a mai plăti tribut turcilor otomani (până în 1424).

MANUEL, numele a doi regi portughezi: M. I Cel Mare (M. el Afortunado „Cel Fericit”) (1495-1521). A expulzat pe evrei și musulmani. În timpul domniei lui, navigatorii portughezi (Vasco da Gama, Corte-Real, Cabral, Albuquerque ș.a.) au făcut importante descoperire geografice și au cucerit teritorii în Africa, India, Indochina și Arh. Malaez, marcând începutul expansiunii coloniale în aceste regiuni. A promulgat un cod de legi și a sprijinit dezvoltarea arhitecturii (stilul manuelin). M. II, ultimul rege (1908-1910). Înlăturat printr-o lovitură de stat militară, s-a refugiat în Marea Britanie, iar Portugalia s-a proclamat republică.

MANUEL, Niklaus Deutsch (c. 1484-1530), pictor și gravor elvețian. Elev al lui Tiziano. Adept al Reformei. Opere cu subiecte religioase și mitologice, inspirate din tradiția germană („Dansul morții”, „Piran și Tisbe”, „Sabia Sf. Anton”).

MANUEL ebr. Emmanoil. I. Căderea lui e inițial s-a produs în greaca medie, ca în numele împ. Manuel Comnen. 1. Manoil (Dm; Ștef; Cat; C Bog; Cand etc.); (Dm; C Ștef); -escu; -ești s.; -easa (Cat). 2. Cu afer.: Oilești s. 3. Manuil (Syn); -o (Dm; C Bog); (Mar); zis și Manoil și Mănăilă, cu asim. progresivă pîrcălab de Neamț (Ștef); Mănăilă (Dm; Mar; Ard; 16 B II 22 etc.). 4. Mînăil/ă (Mar; Ard); – pan (AO VI 43); -ești s. (G ur 237); Măniilă, Ghighă, 1763 (Tut 37). 5. Cu apoc.: Mănui (17 B IV 3). II. Manole, frecv., cf. ngr. Mανώλης. 1. Manol, -ea (P11; Ard; Cand 135); -a f. (P Bor 73); -easa (Puc); -ică; -iu. 2. Cu afer.: Nole pîrcălab de Roman, 1617 mart. 12; -a și Nolică (Cand 135); Candrea îl dă ca ipoc. < Manole. 3. Manoliță (17 Bl 437; Cand 135); -ețu. (Cat mold II) 4. + -ache: Manolache; ipoc. Lache; Mănălachi Costachi vornic (B răz 29). III. Man, cf. ipoc. gr. Mανός și sl. Mano; coincidențe: trac. Manius (An C III Onom. tracă). 1. Man (Mar); – jude (16 AII 67); -a tig- (17 A III 152); Man/e, mold. (Dm); -ea, frecv.; -escul (Ștef). 2. Maneț (17 B II 349). 3. Manevici (Dm). 4. Maneaică (Cand). 5. Manela, țig. (16 B II 16). 6. Măn/escu; -ești s.; -easa (17 B II 114); -easă, I. (RI XI 317). 7. Manac, act.; Manache eterist (IT); Maneța b. (16 B VI 329). 8. Mani, olt. (Cand; Met 58); Mănioaia s. 9. Maniță (17 B IV 406); Manițiu, ard (Paș); cf. subst. maniță „ștofă groasă” (Tiktin) și ngr. μάνιτζα „manșon”; prob. cu sincopă: Manțul, mold. (Sur VII). 10. Mániu (Tis; Moț; Ard; Paș), Maníu este o lectură greșită sub influența suf. grec -iu; -l (Giur 256; 16 B I 86); Măniul = Manul 1525 (Gorj 269). 11. Manu, munt. (P Bor 73); ard., 1534 (Paș); Manu = Emanoil (C Ștef); Manul (Mar); -e (Tec I); -a f. (P Bor 11); Manuț (Șez). 12. Mănul/ești s. (Tec); -eț (Isp I2); -escu. 13. + -ușca: Manușca (17 B II 357; Sd XXI). IV. Mănu: 1. Mănăești s. (Ștef) < *Mănae. 2. Mănea, munt. (Cat; Sd XI 263). 3. + -eciu: Măneci, fiul lui Mițan (17 B IV 382), omofon cu numele satului act. Mănéciu din r. Teleajen, scris în documente: 1425 Mănieaciul (Ț-Rom 147) și Maniaciul (13 – 15 B 83) < Man + -eciu (etim. S. Pușcariu DR VII 114), care s-ar putea explica din vb.,a mînea, sau mîneca, satul fiind situat la ultimul popas al vechiului drum de negoț cu Brașovul, prin Bratocea sau Tabla Buțiilor; Măniiacul, Alexe (Sur XVI). 4. Măneș, 1722 (Paș). 5. Prob. Mănetu t. (Mus). 6. Mănic (Paș); -a, I. (Puc 253); Mănic/ea -ești ss.; -el (Paș); Măniciul (17 B II 380). 7. Mănie, R. (17 B IV 18). 8. Mănilă (Paș; 17 B II 304). 9. Mănioc 1437 (13-15 B 97). 10. Măniș (17 A IV 352); -or (Olt; Ard I 189; Paș); -ora t. (16 B III 296). 11. Mâniț (Ard I și II 146); -escu, act. 12. Mănoe (17 B II 380); Mănoiu (Cand 138); -l (Drag 121). 13. + -otă: Mănotești s. (16 B IV 188). 14. + -uc: Mănucu, Ion, act.; -l s. 15. + -uș; Mănușoaia t.; Mănușca b. (Giur 281); – f. (16 B IV 247; Mănușcă (17 B IV 462). 16-18 Contaminări: 16. + iuga: Măniugu (16 B II 181); -l (17 B III 116); prob. Maniga, mold. (Sd V; ard. (Paș); Măniga, Gr. (Bîr III); Manega fam. (I Div); Mămigă, olt. (16 B V 37). 17. + Negoi: Măneguia b. (17 B III 356). 18. + Neguț: Mâniguț (Ard II 146-7). 19. Contaminări neclare sau apropieri: Măneaza, munt., 1581 (Sd VII 269); Mănicir (17 B IV 448); Manioniul Cristian (Mag Br). 20. Manliu, I., autorul gramaticilor, n. latinizat după lat. Manlius < Manilius, n. gentiliciu format din Manius < mane „dimineață” sau < zeii Mani (Tagl); sau scurtare din Caramanliu. V. Man + sufixele: -cu, -ca, -cea, -ciu: 1. Manco (16 B I 109; 17 B II 27); Mancu, V., ard. sec.18; cf. și tatar Manku: Mănculescu (Nif). 2. Manca (16 B II70); Mancăș (Sd XXII) și Mancaș, act. 3. Mancea (Ur XXII 70) sau < Dimancea; Măncea, Măncete și Mănicioiu, olt. (Cand). 4. Manciu, olt. (Cand); -l (16BII 31); – pren.(Dm; C Ștef); ar. (Cara 99; Moț); -lescu. VI. Mîn = 1. Manea se confundă și cu Mînea provenit din subst. mînă sau mîine: Manea zis Mînea pren. (Dm 333; RS 28). Mînea, mold. (Dm; C Stef), scris și Mîinea, munt., olt. (Ț-Rom 263; Giur 273; 16 B II 249, 281, 385); popa (Tis 265); țig. (16 B I 59) etc.

MELO (MELLO), Francisco Manuel de ~ (1608-1666), scriitor portughez. Versuri („Opere metrice”) și farse („Ucenicul gentilom”), reflectând gustul timpului său. „Istoria războiului Cataluñiei” reprezintă o capodoperă a prozei clasice. Autor al unui „Ghid pentru soți”.

Intrare: Manuel
Manuel nume propriu
nume propriu (I3)
  • Manuel