Manole (Meșterul) m. arhitect legendar al mănăstirii Curții de Argeș.

Manole, meșter legendar al bis. episcopale din Curtea de Argeș (1512-1517), confundat în unele lucrări cu Manolis din Niaesia, cărturar grec la curtea lui Neagoe Basarab. Legenda ni-l prezintă pe Manole ca pe un localnic, amintirea sa fiind păstrată și de fântâna care-i poartă numele.

MANOLE, Marcus (1928-1994, n. București), regizor român de film. Pelicule inspirate din viața cotidiană în perioada ante- și postbelică din România („Străzile au amintiri”, „Canarul și viscolul”, „Puterea și Adevărul”, „Actorul și sălbaticii”, „Mitică Popescu”).

MANOLE, constructor legendar al bisericii episcopale din Curtea de Argeș (1512-1517). V. și Meșterul Manole.

MANOLE (sec. 18-19), zugrav român din Craiova. A pictat mai multe biserici din jud. Vâlcea (Urșani, Copăceni), lucrările sale ilustrând, prin culoare și tendința spre decorație, pătrunderea viziunii artei populare locale în stilul brâncovenesc.

MEȘTERUL MANOLE, baladă, capodoperă a poeziei populare românești, care evocă, dezvoltând motivul creației condiționate de jertfă, legenda ridicării mănăstirii Curtea de Argeș. Colinda, forma mai veche a baladei, prezintă jertfa zidirii, fără localizare. Datată în ultimele decenii ale sec. 17, a fost culeasă de G. Dem. Teodorescu și publicată în 1884 de Gr. Tocilescu. Reprezintă un motiv de inspirație pentru numeroase creații culte (C. Bolliac, L. Blaga, A. Maniu ș.a.).

Manol/e, -ea, -easa v. Manuel II 1.

Meșterul Manole – eroul cunoscutei noastre balade populare. Însărcinat de către domnitorul Neagoie Basarab (secolul al XVI-lea) să clădească mănăstirea de la Curtea de Argeș, meșterul Manole – ca în legenda cu butoiul Danaidelor (vezi) – nu izbutea s-o înalțe, deoarece tot ce zidea ziua se surpa noaptea. Povestea aceasta n-a inspirat numai poezii și piese de teatru (de N. Iorga, Oct. Goga, Lucian Blaga, Victor Eftimiu, Adrian Maniu, Horia Lovinescu), ci a dat naștere și expresiei „meșterul Manole”, aplicată autorilor care rup ziua ceea ce au compus noaptea ; sau altora care fac și relac fără de sfîrșit. Urmarea legendei (pînă ce meșterul nu și-a zidit nevasta într-o turlă a mănăstirii, n-a putut săvîrși lucrarea) a dat loc, în literatura și publicistica noastră, la frecvente comparații și aluzii în sensul că „o cauză mare reclamă jertfe mari”. Poeții Anghel și Iosif, în poezia Artistul, se releră la legendarul arhitect: „Știa de ce nu ține acuma temelia, Că fără jertfă-n lume nimica nu e trainic, Și fărsă stea la cumpeni, își ia atunci mistria Ca să-și îngroape-n ziduri ce-avea mai scump în viață!” „Meșterul Manole – scria Tudor Arghezi – este fiecare creator de artă și de acțiune, fiecare zămislitor și întemeietor, care trebuie să îngroape în efortul lui ce are mai scump: nu se poate viață nouă fără jertfă”. Scriitoarea Dorina Rădulescu raportează legenda la vremea de azi: „Muntele supărat... apăsînd pe una din galerii, surpa noaptea tot ce se dura ziua, aidoma legendei meșterului Manole. Atunci cei ”Nouă mii de zidari nouă mii de meșteri mari„ ai hidrocentralei de pe Argeș au gîndit un mijloc nou de susținere a galeriilor. Și muntele n-a mai clintit”. LIT.