LOLIAN lat. Lollianus: cf. și Lolion < lat. lolium „neghină”. Dacă se admite apocopa terminației -ian, avem următoarele derivate. 1. Lola b. (Dm); f. (16 A I 515 și 16 B III 36). 2. Lole, țig. (17 B II 69); -a (17 B I 408; Sd XI 77); la genitiv „a lui Lolii” (ib). 3. Loial, Stan (Cat Braș 111); Lolescu, Tegan (17 V I 377); Lolești s. (Cras). 4. Lol/in t. (Dm); -iș (Moț); -ică, T., ard.; Lol/oiu b. ard. (Viciu 34); t. (Dm); -oiul, Șt. (Sd XI 119); -oaia, -oiasca, -oești ss.; -așa s. (16 A I 515); Podu-Loloaii, azi prin etim. pop.: Podu-Iloaei. G. Pascu (Revista Critică XIII 164) susține că la origine a fost Eloai, bazat pe o greșeală de copist, – cu e pentru i, obișnuită la moldoveni – deci forma cu e se reduce la Iloai; forma Eloaia nu există. 5. + -ca: Lolc/a (Dm); -ă, Marena (16 A II 96). Pentru 2 – 5 cf. subst. (ard), lolă „soră, țață” (DLR).