O definiție pentru Leh

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

LEAH-LEH „polon”, etnic folosit ca prenume de evocare, alături de alte etnice, fără să indice originea, decît în puține cazuri, așa cum circulă și numele Langlois „Englezul” în Franța (v. Dauzat). I. 1. Leah (Moț); – N., ard. (Met 188); -u (Sur XV; Șez); Leahul pren. (17 A IV 458); – fiul lui Mogîldea (17 A V 146); popa (ib. 191); – prenume sau nume (Dm;; Ștef; 16 A I 385); – comișel, 1605 (Glos) 2. Liahu (BCI VII 81); -l (Cat); -l, Pricopie (16 A III 150); Liahul – Liavul (Sd XVI). 3. Leav (DLR); Leavul, feciorul lui Gavril Vățul (17 A V 182) pren.; – Ioan (ib. 143); Cozma (Sur XIII) fam. 4. Cu v > f Leafu, olt. (Am 135); -l (Olt); Lefa, fam. act.; Lefl/escu, fam., act.; -ești s.; Liaf (Cronica C-tin Căpitanul, ed. Iorga p. 71); Leafa, orășan (17 A III 201). II. + -otă: Leahotă b., olt. (AO VII 34); nu e singurul etnic tratat cu suf. -otă, cf. Vlahotă < Vlah – deși acesta pare format pe o arie- străină lingvistică. Leahotă, nume oltean explică numele Leaotă, (prin căderea lui h, ca în Dăotari < Dohotari, Praova < Prahova); Leaotă circulă ca antroponim (Puc; Giur 267; 16 B I 101, III 22; 17 B I 161) și ca toponim al cunoscutei culmi carpatine, trecută la Dicționarul lui Frunzescu sub numele Laiotă (p. 261). Bazat pe această greșită informație de la Frunzescu, E. Petrovici consideră Leaota „o variantă mai noua a lui Laiotă”* și acesta < *Vlaiotă, un derivat din blg.-srb. Vlaj, -o, -a < Vladislav (Petr 17 – 18). Împotriva acestei explicații ar sta forma veche cu h: Leahotă pe care și V. Bogrea o derivă din Leah + suf. -ota (DR I); cf. Lehotha t. com. Nógrad (Csanki, Magyar t. f. Hunyad I, 1890). și LEU 11. III. Alte forme din Leh (fără diftong): l. Lehul fam., mold. (Isp IV1). 2. +-aci, v. Lehaci -aș: Lehaș, V., buc. (Grai II 29). 3. Lehoiu, T., mold. 1768 (Sd XXI). 4. Cu h > g: Legul, N. (Băl I). 5. Din tc. lehli, „polon”: Lehliu, Ianachi (Î Div); – D. neg. (D Buc) și s. 6. Cu e > i: Lihul, boier (13 – 15 B 148; Ț-Rom; – olt. (Sur VI; Sd VI 474); – mold. (17 A V 333); Lihoescu, olt. (Sd VI 493). 7. Din pl. Ieși „poloni”: Leșu, T., ard.; -l (Dm); prob. Leșovici (Bz) sau < Ileș – Ilie; Leașcă, N., 1829 (Fil) < subst. leașcă „poloneză” (DLR). 8. Din ung. lengyel „polon”: Lenghel ard.; Lengher, Șt. (Bz).

Intrare: Leh
nume propriu (I3)
  • Leh