7 definiții pentru Laurențiu


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

Laurențiu (St.) m. numele unui golf și al unui mare fluviu în America de N. 1100 km.


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

LAURENȚIU (c. 210 sau 220-258), martir creștin de origine spaniolă. Diacon al bisericii din Roma în timpul papei Sixtus al II-lea. Martirizat în timpul împăratului Valerian (potrivit tradiției a fost ars pe rug). Cultul lui era răspândit în Biserică încă din sec. 4. Mormântul său se află pe via Tiburtina, loc în care Constantin cel Mare a ridicat o bazilică. Canonizat. Comemorat de Biserica catolică pe 10 aug.

LAURENȚIU, Dan (pseud. lui Laurențiu Ciobanu) (1937-1998, n. Podu Iloaiei, jud. Iași), poet român. Indiferentă la moda literară, opera lui L. se înscrie în tradiția lirismului orfic, propunând un spațiu sacru, de ceremonii grave, în care sentimentul morții apropie contrariile, armonizându-le („Poziția aștrilor”, „Călătoria de seară”, „Imnuri către amurg”, „Privirea lui Orfeu”, „Mountolive”, „Palatul metafizic”). Critică literară („Eseuri asupra stării de grație”).

Laurențiu Supranumele Laurénțius și Laurénția, foarte vechi și frecvente în onomastica latină, au îndepărtate ecouri în mitologie. Laurenția sau Acca Laurentia, veche divinitate romană, mamă a larilor (sanscr. akka „mamă”), după unele legende, ea este soția păstorului Faustulus și în această calitate i-ar fi hrănit pe Romulus și Remus. Probabil, la origine, un adjectiv care indica apartenența locală, Laurentius este considerat, aproape în unanimitate, derivat din toponimul Laurentum, numele unuia dintre cele mai vechi orașe ale Peninsulei Italice, neidentificat însă pînă astăzi și pus în legătură, prin tradiție, cu lat. laurus „laur, dafin”. Cum, atît numele comun cît și toponimul sînt preromane, explicarea radicalului lor printr-un cuvînt latin nu poate fi acceptată, dar legătura cu numele cunoscutei plante de origine mediteraneeană nu poate fi cu totul îndepărtată, mai ales dacă avem în vedere că și laur este considerat un foarte vechi cuvînt preindo-european. O altă încercare de a explica pe Laurentius, un probabil supranume atribuit membrilor societăților atletice, ajunge în ultimă instanță tot la necunoscutul cuv. laur. Simbolizînd ideea de victorie a noii credințe, Laurentius și Laurentia au fost nume predilecte și la creștinii din primele secole ale erei noastre; în jurul anului 350 e.n., răspîndite și popularizate datorită cultului unui martir mort în 258, cele două nume apar printre cele mai frecvente în inscripțiile din Roma. Prin intermediul gr. Laurentios, Laurenția (-au- începuse să fie pronunțat -av-), numele ajung la slavi și la români. Formele vechi Lavréntie, Lavréntia, Avrentie, Arentie, Lavrintie, Avrintie și popularul Arvinte au fost înlocuite în totalitate de formele moderne culte Laurénțiu, Laurénția, apărute la noi din secolul trecut (din aceeași perioadă datează și formațiile savante Laurián, Lauriána). Tot aici trebuie amintit și prenumele feminin nou și foarte rar la noi Loredána, împrumutat din italiană, unde este la modă nu de multă vreme; la origine un derivat care arăta descendența locală („din Loredo sau Lauredo”, azi Loreo din provincia Rorigo), Loredana aparține aceleiași baze laur, întrucît toponimul provine din lat. lauretum „tufe de lauri”. ☐ Engl. Lawrence (hipoc. Larry), fr. Laurent, Laurence, germ. Laurentius, Laurentia (hipoc. Lorenz, Lenz, Lurz, Lora etc.), it., sp. Lorenzo, Lorenza, magh. Lörinc, Laurencia, bg., rus., ucr. Lavrentii, Lavren.Laurențiu, voievod al Transilvaniei, menționat în bula regelui Ungariei din anul 1247; Lawrence Stern, prozator iluminist englez.

LAURENȚIU MAGNIFICUL v. Medici.

SFÂNTUL LAURENȚIU v. Saint Lawrence.

Intrare: Laurențiu
Laurențiu nume propriu
nume propriu (I3)
  • Laurențiu