Isac m. fiul lui Avram și părintele lui Iacob.

Isac m. nume a doi împărați din Orient: ISAC I (Comnen), abdică și muri într’o mănăstire (1057-1059); ISAC II, V. Anghel.

blum s.n. Oțel semilaminat în formă de bară, cu secțiunea în general pătrată. • pl. -uri. /<engl., fr. bloom.

ISAC, Dumitru (1914-1984, n. Trușești, jud. Botoșani), eseist, publicist și estetician român. Studii monografice („Aristotel”, „Frumosul în filozofia clasică greacă”).

ISAC, Emil (1886-1954, n. Cluj), poet și publicist. M. coresp. al Acad. (1948). În poezie, experiența simbolistă contemplativă și elegiacă este însoțită de aceea a revoltei sociale („Poezii, impresii și senzații moderne”, „Poeme”); poeme în proză și articole („Ardealule, Ardealule bătrân”, „Cartea unui om”, „Poeme în proză”).

ISAC patriarh biblic ebr. Isaah (Yshâq). 1. Isaac (16 A I 317); – Balica (17 A II 252). Saac b., 1743 (RI IX 133). Un doc. prezintă Urlații sub numele „Saac” -este explicabilă acum forma Saac, variantă sau obișnuita prescurtare pentru jud. Săcueni, desființat în 1844, după un ipotetic jude Saac. 2. Isca vist. (Ștef); frecv. mold. (Băl II); Isac = Isaica (Ștef); Isac/i, -ova ss.; -u (P Bor 62); Isăcescul, mold. Isac zis și Sacul din Otești, 1625 (17 A V 327). 3. Cu afer.: Sac s. de șes în Banat, (din subst. sac, după Cand. 45) de fapt un ipoc. din Isac; tot așa, + art. -a: Saca, An. (Isp II²); Săcescul, Andr. 1633 (Cat mold II); Săceni s. (Sur XXIV); Sacul, țig. (16 B II 250). 4. Săcuțul, mold (Sd VII 285); Sacului, Fundul s. (BCI V 186) 5. + -iu: Saciu pren. (P Bor 121). 6. + -otă: Sacotă (16 A III 101; Gorj 356; 17 A IV 11), – llisău (16 A I 114); Sacoți s., 1711 (AO XX 138); Săceni s.; Săceanu act. Cf și ucr. Caк, -a < Isak (Grinc).

BLUM, Isac (1894-1975, n. Bacău), inginer chimist român. Prof. univ. la București. Studii și cercetări privind caracterizarea și valorificarea cărbunilor.