Ionescu m. (Ioan dela Brad), eminent agronom și economis tromân (1818-1891); 2. (Dimitrie, zis Tache), bărbat de Stat, avocat și orator parlamentar (1858-1922).

Gion (Ionescu G.) m. publicist și istoric: Istoria Bucureștilor (1857-1904).

IONESCU, Nicu George (n. 1928, Râmnicu Sărat), chirurg român. Prof. univ. la Cluj-Napoca. Lucrări privind traumatismele toracice, explorarea cliniăc în afecțiunile chirurgicale, chirurgia tubului digestiv („Traumatismele toracice”, „Curs practic de explorări complementare în bolile chirurgicale”).

IONESCU, Radu (1930-2006, n. București), istoric și critic de artă român. Prof. univ. la București. Lucrări monografice („Ciucurencu”, „Dărăscu”, „Desenul și acuarela engleză”).

IONESCU, Vlad (1938-2000, n. București), inginer român. M. coresp. al Acad. Române (1996). Prof. univ. la București, Groningen, Delft și Duisburg. Are contribuții originale în Teoria Sistemelor, reprezentativă în acest sens fiind Teoria Signaturii (Time varying discrete linear systems, Birkhauser, 1994; Generalize Riccati theory and robust control, John Wiley, 1999; Robust control and Hinf. problems, Kluwer Academic Publishers, 1999). Este Senior Member al Institutului American al Inginerilor specialiști în electrotehnică și electronică (IEEE).

IONESCU, Vincețiu-Lucian (n. 1943, București), inginer. Stabilit în Germania (1981). Contribuții în domeniul ingineriei biomedicale („Transmiterea, stocarea și prelucrarea informației vizuale la om și la animale”). Numeroase invenții pentru tehnica biomedicală (stimulator cardiac, preamplificator de biopotențiale celulare).

IONESCU, Tudor V. (n. 1942, Cernăuți), inginer român. Stabilit în S.U.A. Contribuții în domeniul automatizării (aplicații avansate ale calculatoarelor în sistemele de control) și în cel al proiectelor strategice pentru NASA („Hyperstability of Time Varying Systems”, „On the Stabilization of Bilinear Systems”).

IONESCU, Traian (n. 1919, București), medic român. Specialist în sănătatea publică. Lucrări privind epidemiologia bolilor infecțioase și a celor cu evoluție cronică, statistica sanitară și demografia în România („Metodologie și metodă în epidemiologie”, „Epidemiologie generală”, în colab.).

IONESCU, Theodor V. (1899-1988, n. Dorohoi), fizician român. Acad. (1963), prof. univ. la Iași și la București. Studii și cercetări asupra ionosferei, gazelor ionizate, descărcărilor electrice în gaze, vitezei sunetului în lichide („Electricitatea”).

IONESCU, Radu (1834-1872, n. București), critic literar, publicist și poet român. În criotică și teorie literară („Principele criticei”) este un precursor al lui T. Maiorescu. Lirică de un romantism sumbru („Cânturi intime”). Publicistică politică în „Buciumul”, „Românul” ș.a.

IONESCU, Petru P. (1903-1979, n. București), filozof român. Membru al grupării revistei „Gândirea”. Studii consacrate îndeosebi problemei cunoașterii, în care a preconizat o „metafizică a ortodoxiei” („Ontologia umană și cunoașterea”, „Unitatea cunoașterii”).

IONESCU, Nicolae (1820-1905, n. sat Brad, jud. Bacău), om politic și publicist român. Frate cu Ion Ionescu de la Brad. Acad. (1867), prof. univ. la Iași. redactor la publicațiilor „Steaua Dunării”, (1855-1856, la Iași și 1856-1858, la Bruxelles) și „Tribuna României” (1860-1867). Participant la Revoluția din 1848, s-a numărat printre semnatarii programului Prințipiile noastre pentru reformarea patriei. S-a impus în viața parlamentară ca unul dintre cei mai cunoscuți oratori. Ministru al Afacerilor Externe (1876-1877).

IONESCU, Mircea (1896-1980, n. București), chimist român. M. coresp. al Acad. (1963), prof. univ. la Cluj, Timișoara și București. Lucrări în domeniul chimiei agricole (mai ales chimia plantelor de cultură) pentru valorificarea produselor agricole, a chimiei organice și biochimiei vegetale („Pesticidele, substanțele chimice de combatere a dăunătorilor agricoli și de poluare a mediului și a materiilor alimentare”, „Materia organică a solului”).

IONESCU, Mihai Andrei (1900-1988, n. București), entomolog român. M. coresp. al Acad. (1955), prof. univ. la București. Contribuții în cunoașterea faunei și a ecologiei insectelor (mai ales a celor apterigote) din România („Entomologia”, „Specii noi de Cynipoidae în fauna R.P.R.”, „Biologia golelor”). M. al unor societăți științifice străine.

IONESCU, Mihai (1928-1999, n. Craiova), medic și anatomist român. Prof. univ. la Craiova. Cercetări privind morfologia peritoneală, osoasă și arterială. Monografii referitoare la istoria anatomiei românești și universale. Lucrări: „Neuroanatomia funcțională. Anatomia organelor de simț și căile de conducere ale sistemului nervos”, „Anatomia umană. Idei, fapte, evoluție” vol. I (în colab.).

IONESCU, J. D. (1844-1900, n. Brașov), actor și cântăreț român. Unul dintre promotorii teatrului comic de estradă din România. Artist de mare popularitate în epocă, datorită, mai ales, cupletelor prezentate la grădina „Union”. Printre primii actori români care au jucat pe scenele din Budapesta, Viena și Paris.

IONESCU, Grigore (1904-1992, n. Florești, jud. Prahova), arhitect român. Acad. (1992), prof. univ. la București. Contribuții la organizarea învățământului de istoria arhitecturii românești. Preocupat de funcționalitatea arhitecturii, a proiectat într-un stil sobru sanatoriile de la Turia (Covasna) și Bârnova (Iași), Spitalul Militar Central din București ș.a. Lucrări privind istoria arhitecturii din România („Istoria arhitecturii românești”, „București, ghid istoric și artistic”, „Curtea de Argeș, istoria orașului prin monumentele sale”, „Arhitectura în România”).

IONESCU, Agrippa (1925-2003, n. București), chirurg român. Prof. univ. la București. Lucrări privind tratamentul arsurilor, traumatismelor extremităților, malformațiilor membrelor („Particularitățile tratamentului șocului cu arsuri”, „Studiul apariției complicațiilor în arsuri”, „Câteva considerații genetice asupra piciorului strâmb congenital”, în colab., „Aspecte clinice și terapeutice în electrocutările grave ale extremităților”). A organizat prima clinică de chirurgie plastică și reparatorie din România.

IONESCU, Alexandru-Sadi (1873-1926, n. Saint-Maurice, Franța), bibliotecar și bibliograf român. A introdus la Biblioteca Academiei și la alte biblioteci importante, cataloage sistematice, organizate pe principiul clasificării zecimale. Or. pr.: „Publicațiunile periodice românești (ziare, gazete, reviste)”, în colab., „Bibliografia economică română”.

IONESCU, Aurel (1902-1954, n. Iași), fizician român. Prof. univ. la Cluj. Lucrări de spectroscopie, electroliză, mecanică ondulatorie. A elaborat metoda de preparare industrială a acetilenei prin cracarea electrotermică a metanului.

IONESCU, Barbu (1921-1995, n. Focșani), endocrinolog și genetician român. Lucrări în domeniul andrologiei, ciberneticii endocrine și genopatiilor endocrine („Le transsexualisme et ses formules cliniques”, în colab., „Tratamentul bolilor endocrine”, în colab.).

IONESCU, Constantin N. (1878-1935, n. Iași), zoolog român. Elev și colaborator al lui E. Haeckel. Primul cercetător al faunei speologice din România. Contribuții în domeniul histologiei, al morfologiei și în cunoașterea insectelor colembole din România.

IONESCU, Dimitrie (Mitică) (1876-1929, n. București), medic și farmacolog român. Prof. univ. la Iași și la București. Cercetări clinice experimentale privind patogenia anghinei pectorale și a metabolismului glucidelor. Lucrări: „Farmacologia ca știință biologică experimentală”, „Asupra existenței de fibre augmentatrice în pneumogastricul mamiferelor”.

IONESCU 1. Dumitru (Take) I. (1858-1922, n. Ploiești), avocat, publicist și om politic român. Orator de excepție, a dominat timp de patru decenii viața parlamentară. Inițial liberal, apoi membru al Partidului Conservator (din 1886), a fondat și condus (din 1908) Partidul Conservator-Democrat. Director (1889-1890) al cotidianului „La Liberté Roumaine”. De mai multe ori ministru; prim-min. (1921-1922). Ca ministru al Cultelor și Instrucțiunii Publice (1891-1985), a inițiat mai multe proiecte de legi (a învățământului primar, a clerului mirean ș.a.), a subvenționat mișcarea națională din Transilvania și a susținut cauza românilor sud-dunăreni. A sprijinit reformele agrară și electorală, inițiate de liberali. Adept al intrării României în război alături de Antantă. Președinte al Consiliului Național al Unității Române (Paris, 1918). În calitate de ministru de Externe (1920-1921), a fost inițiatorul și creatorul Micii Înțelegeri. Memorii. 2. Thoma I. (1860-1926, n. Ploiești), chirurg și anatomist român. Frate cu i. (1). M. de onoare al Acad. (1925), prof. univ. la București și Paris. Fondator al școlii românești de chirurgie și de anatomie topografică. A fondat periodicele „Archives des sciences médicales” și „Revue de chirurgie” (1897). Inițiatorul și organizatorul Societății române de chirurgie din București. A introdus tehnici operatorii în diverse domenii ale medicinii (craniectomie, splenectomie, nefropexie, hernie etc.). Promotor al rahianesteziei înalte („metoda românească”, aplicată în Marea Britanie și S.U.A.). Numeroase studii și tratate de specialitate („Technique opératoire des gastrectomies pour cancer”, „Traitement chirurgical du cancer de l’utérus”). Delegat al României la sesiunile Ligii Națiunilor (1920-1921).

IONESCU, Nae (1890-1940, n. Brăila), logician, filozof și publicist român. Prof. univ. la București. Elev al lui N. Iorga și al lui V. Pârvan. Creator de școală (forma mentis a generației interbelice). Redactor-șef (1926-1929) și director (1929-1934, ian.-apr. 1938) al ziarului „Cuvântul”. Adept al unei guvernări autoritare, a susținut restaurația lui Carol II. Antiliberal ireductibil, I. s-a alăturat mișcării legionare, devenind, în 1933, mentorul politic al acesteia, iar cu timpul și exponentul ei ideologic. Arestat (dec. 1933) ca unul dintre autorii morali ai asasinării lui I.G. Duca; internat în lagărul de la Miercurea Ciuc (1938). Din 1939, a avut domiciliul forțat în București. A respins ideea de sistem filozofic, definitivând, filozofia ca filozofare, ca act de viață și de trăire (trăirismul), cultivând și încurajând în rândurile tineretului universitar „paradoxul”, „aventura”, „autenticitatea”, „experiența”, „ortodoxia”, „sinceritatea”, „dragostea”. Ca filozof al religiei și reprezentant principal al trăirismului, I. a considerat creștinismul ca parte integrantă a poporului român, „ortodoxismul” și „românismul” completându-se reciproc, până la identificare. De asemenea, I. este creatorul unei gândiri politice, bazate pe respingerea sistemului pluralist și a democrației parlamentare și pe crearea unui stat național autohton, întemeiat pe valori etnice și pe ortodoxie. Spirit socratic, n-a publicat decât o culegere de articole, „Roza vânturilor”, îngrijită și editată, în 1937, de Mircea Eliade, astfel încât se poate spune că opera lui cea mai importantă rămâne strălucita generație a anilor ’30 (elevii și discipolii săi: Emil Cioran, Mircea Eliade, Constantin Noica, Mircea Vulcănescu ș.a.). Cursurile sale universitate („Logica”, „Istoria logicii”, „Metafizica”, „Teoria cunoștinței”, „Faust și problemele mântuirii”, „Fenomenul legionar”, „Îndreptar ortodox”) au fost publicate postum.

IONESCU, Emilian (1897-1984, n. București), general român. Ca adjutant regal (din mart. 1944), a participat la pregătirea și înfăptuirea loviturii de la 23 august 1944. Memorialistică („În uniformă pentru totdeauna”, „Contemporan cu veacul douăzeci”).

IONESCU, Ion (Bizeț) (1870-1946, n. sat Creața, jud. Ilfov), inginer român. M. de coresp. al Acad. (1919), prof. univ. la București. Unul dintre fondatorii revistei „Gazeta matematică”. Lucrări privind betonul armat. Proiecte de construcție pentru poduri, lucrări hidrotehnice (a elaborat proiectul Șantierului naval din Turnu Severin, al podului metalic în curbă, combinat cu cale ferată și șosea, peste Dunăre, între Giurgiu și Ruse etc.).

IONESCU, Ghiță (1913-1996, n. București), economist și politolog român. Stabilit în Marea Britanie (1946). Prof. univ. la Londra și Manchester. Secretar general al Comitetului Național Român din S.U.A. (New York, 1955-1958). Director al secției române a postului de radio „Europa Liberă” din München (1958-1963). Lucrări de analiză a originii, structurii, dinamicii și prăbușirii regimurilor comuniste („The Politics of the European Communist States”, „The Break-up of the Soviet-Empire in Eastern Europe”, „Comunismul în România, 1944-1962”).

IONESCU, Gheorghe T. (1914-1986, n. Jilava, jud. Ilfov), istoric român. Specialist în istoria medie a României și în studiul științelor auxiliare ale istoriei („Contribuțiuni la studiul începuturilor folosirii hârtiei în cancelaria Valahiei și Moldovei”, „Contribuțiuni la cronologia domniei lui Mircea cel Bătrân în Țara Românească”).

IONESCU, Gelu (n. 1937, Galați), teoretician și critic literar român. Stabilit în Germania (1982). Studii de literatură universală și comparată și de estetica receptării („Romanul lecturii”, „Orizontul traducerii”). Prima sinteză monografică despre scrierile românești ale lui E. Ionescu și impactul lor asupra operei acestuia în limba franceză („Anatomia unei negații”). Colab. la ediția critică Tudor Vianu, „Opere”. Publicistică de opinie, pe teme culturale și politice la Radio Europa Liberă.

IONESCU (IONESCO), Eugen (1909-1994, n. Slatina), scriitor francez de origine română. Membru al Acad. Franceze. Stabilit în Franța (1938). În perioada 1931-1938 colaborează la „Vremea”, „Azi”, „Viața literară”, „Rampa” etc., publicând eseuri cu un pronunțat caracter contestatar („Nu”). Versuri („Elegii pentru ființe mici”). Teoretician al avangardei deceniului șase, I. se impune ca unul dintre marii creatori ai anti-teatrului și teatrului absurdului, ca expresie a adversității sale împotriva regimurilor totalitare, atât de extremă stângă, cât și de extremă dreaptă. Refuzând formula clasică și convenționalismul, I. promovează un teatru de situație, aflat la granița dintre coșmar și realitate. Piesele sale, relevând paradoxalul, absurdul existențial, surprind automatismul limbajului („Cântăreața cheală”, „Lecția”) ca simptom al depersonalizării și dezumanizării („Scaunele”, „Rinocerii”, „Regele moare”, „Jocul de-a măcelul”, „Foamea și Setea”). Persiflând aventura vieții, I. relevă neliniștea metafizică, tragismul existenței omului contemporan („Însinguratul” – roman). Memorialistică („Note și contranote”, „Prezent trecut și trecut prezent”, „Jurnal în fărâme”).

IONESCU, Emanoil (1893-1949, n. Tâmpeni, azi Movileni, jud. Olt), general român. Prof. la Școala Superioară de Război. S-a remarcat ca pilot în luptele aeriene din cel de-al doilea război mondial. Comandant al corpului aerian român (1943-1945).

Ionescu-Palanca, Dimitrie (1903-1963), preot, n. în satul Palanca, com. Nemoiu, jud. Vâlcea, absolvent al Seminarului din R.-Vâlcea și al Facultății de teologie din Chișinău. Ca preot al bis. Stavropoleos din București, a continuat să predice și după instaurarea regimului comunist. Denunțând falimentul marxismului, a fost arestat în 1948 și condamnat la 20 de ani muncă silnică. A murit după o detenție de 15 ani în închisorile comuniste de exterminare.

IONESCU DE LA BRAD, Ion (1818-1891, n. Roman), agronom, economist și statistician român. M. de onoare al Acad. (1884). Întemeietorul științei agricole moderne în România. Contribuții însemnate la organizarea primelor experiențe agricole, a fermelor model. Vicepreședintele Comisiei proprietății din Țara Românească în timpul Revoluției de la 1848. Rol important în înfăptuirea reformei agrare din 1864. Monografii privind agricultura („Excursion agricole dans la plaine de la Dobroudja”, „Agricultura română din județul Dorohoi”, „Agricultura română din județul Mehedinți”, „Agricultura română din județul Putna”, „Manual de agricultură”). A considerat că factorii principali care determină transformarea raselor de animale sunt: clima, regimul alimentar și selecția. Organizatorul primului serviciu de statistică din Moldova. Membru al unor societăți științifice din străinătate.

IONESCU-BUJOR, Constantin (1908-1970, n. București), matematician român. Prof. univ. la București. A studiat transformările simetrice sau perfect simetrice, a determinat invarianții grupului liniar de transformări format prin omotetii și proiecții pe un vector constant.

IONESCU-DOLJ, Ioan (1875-1947), jurist român. M. coresp. al Acad. (1928), prof. la Școala Superioară de Științe de Stat. Studii în domeniul dreptului penal („Curs de procedură penală românească”, „Drept penal internațional”).

IONESCU-MATIU, Alexandru (1883-1975, n. Focșani), farmacist și chimist român. Prof. univ. la Iași și București. Lucrări privind dozarea produselor biologice, analiza medicamentelor, chimia gazelor de luptă.

IONESCU-MIHĂIEȘTI, Constantin (1883-1962, n. București), medic român. Specialist în microbiologie și imunologie. Acad. (1945), prof. univ. la Iași și București. Director al Institutului de Seruri și Vaccinuri „I.C. Cantacuzino” din București (1934-1952, 1955-1962). Unul dintre principalii organizatori (1913) al marilor campanii împotriva epidemiilor de holeră, tifos exantematic, poliomielită etc. Lucrări experimentale privind patogenia, epidemiologia și imunologia bolilor infecțioase.

IONESCU-QUINTUS, Mircea (n. 1917, Herson, Ucraina), jurist, scriitor și om politic român. Președinte al Partidului Național-Liberal (1993-2001). Membru al Partidului Național-Liberal (din 1945), a fost arestat și condamnat pentru convingerile sale politice (1946-1957, cu întreruperi). Versuri umoristice („Haz de necaz”, „Epigrame și epitafuri”). Un volum de eseuri, cuvântări politice și interviuri („Liberal din tată-n fiu”).

IONESCU-STOIAN, Petre (1909-1985, n. sat Puntea de Greci, jud. Dâmbovița), farmacist și chimist român. Prof. univ. la București. Lucrări privind tehnologia preparării sulfamidelor și acțiunea unor agenți biologici asupra medicamentelor.

IONESCU-ȘIȘEȘTI 1. Gheorghe I.-Ș. (1885-1967, n. Șișești, jud. Mehedinți), agronom român. Acad. (1936), prof. univ. la Iași și București. De mai multe ori ministru. A studiat fertilitatea solurilor din România, a creat soiul de grâu A 15 și a pus bazele cercetărilor științifice în agricultură („Cultura porumbului”, „Cultura grâului”, „Principalele tipuri de sol din România”, „Agrotehnica”). A întemeiat Institutul de Cercetări Agronomice (1928). 2. Nicolae I.-Ș. (1888-1954, n. Șișești, jud. Mehedinți), medic român. Specialist în neurologie. Frate cu I.-Ș. (1). M. coresp. al Acad. (1939), prof. univ. la București. Continuator al lui Gh. Marinescu. Lucrări privind siringomielia și siringoglobulia, razele mitogenetice, morfopatologia afecțiunilor neurologice, sistematizarea bolilor eredo-degenerative („Epilepsia de origine pleurală”, „Cercetări morfopatologice în meningoencefalita gripală la sugar”).

IONESCU-TÂRGOVIȘTE, Constantin (n. 1937, Târgoviște), medic român. Cercetări privind etiopatogenia și tratamentul diabetului zaharat și ale complicațiilor acestuia, precum și urgențele metabolice. Lucrări: „Funcția endocrină a rinichiului”, „Kininele plasmatice”, „Infecția și litiaza urinară”, „Necesitate și abuz în alimentație”.

IONESCU-TULCEA, Cassius (n. 1923, București), matematician român. Stabilit în S.U.A. (1957). Prof. univ. la Yale, Philadelphia, Urbana Illinois). Lucrări de analiză funcțională („Spații Hilbert”); contribuții în teoria măsurii și integrării, a câmpurilor de vectori, cu rezultate privind teoremele ergodice pentru lanțuri cu legături complete („Calculul probabilităților și aplicații”, în colab.).

IONESCU-VALBUDEA, Ștefan (1856-1918, n. București), Sculptor român. Elev al lui Karl Storck și al francezilor E. Frémiet și A. Falguière. Temperament romantic, este interesat, cu predilecție, de reprezentarea mișcării și a expresivității corpului omenesc („Mihai Nebunul”, „Speriatul”, „Învingătorul”). Portrete și compoziții de o remarcabilă sensibilitate și iscusință a execuției („Veronica Micle”, „Ionnescu-Gion”, „Femeie odihnindu-se”, „Copil dormind”, „Bust de fetiță”). Lucrări decorative (relieful „Știința” de pe frontonul Universității din Iași și statuile alegorice „Mercur” și „Vulcan” de la Banca Națională a României, București).

Ion, -easa, -escu ect. Ioan II 1.