Iehova m. («Cel ce există»), alt nume dat lui D-zeu, în Vechiul-Testament.

Iehova, transcriere de largă circulație, dar greșită, a numelui Iahve, dat lui Dumnezeu în Vechiul Testament. V. și Iahve, Adonai, Elohim.

IEHOVA, transcriere de largă circulație, dar greșită, a numelui Iahve, dat lui Dumnezeu în „Vechiul Testament”. ◊ Martorii lui I., sectă neoprotestantă fondată, în 1872, în Pennsylvania, ai cărei membri așteaptă venirea lui Hristos și sfârșitul domniei actuale a lui Satan; au prezis de mai multe ori sfârșitul lumii, fără ca acesta să fi avut loc. Are adepți și în România.

IAHVE (IEHOVA, SAVAOT) („Eu sunt cel ce sunt”) (în „Vechiul Testament”), numele sacrosant al lui Dumnezeu, a cărui pronunțare este interzisă în religia mozaică. Se scrie sub forma tetragramei YHVH, care nu se citește niciodată, fiind înlocuită cu Adonai („Domnul meu”). Cea mai veche consemnare datează din sec. 9 î. Hr. și se află pe Stela Moabită. Introducerea cultului lui I. îi este atribuită lui Moise.

EHOVA ebr. zeul unic. Ehava, țig. (Dm)