IARBĂ, (2) ierburi, s. f. 1. Nume generic dat plantelor erbacee, anuale sau perene, cu părțile aeriene verzi, subțiri și mlădioase, folosite pentru hrana animalelor. ◊ Expr. Paște, murgule, iarbă verde = va trebui să aștepți mult până ți se va împlini ceea ce dorești. Din pământ, din iarbă verde = cu orice preț, neapărat. ♦ Nutreț verde, proaspăt cosit. 2. Buruieni de tot felul. ◊ Iarbă rea = a) buruiană otrăvitoare; b) fig. om rău, primejdios. 3. Pajiște. 4. Compuse: iarbă-de-mare = plantă erbacee cu frunze liniare și cu flori verzi, care crește pe fundul mării și ale cărei frunze uscate sunt folosite în tapițerie; zegras (Zostera marina); iarba-broaștei = mică plantă acvatică, cu frunze rotunde, lucitoare, care (datorită pețiolului lung) plutesc la suprafața apei, și cu flori albe (Hydrocharis morsus-ranae); iarba-ciutei = plantă perenă din familia compozeelor, cu flori galbene dispuse în capitule (Doronicum austriacum); iarba-fiarelor = a) plantă erbacee veninoasă, cu frunze opuse, acoperite cu peri, cu flori albe-gălbui (Cynanchum vincetoxicum); b) (în basme) iarbă cu putere miraculoasă, cu ajutorul căreia se poate deschide orice ușă încuiată; p. ext. putere supranaturală, care poate ajuta la ceva greu de obținut; iarba-găii = plantă erbacee cu frunze dințate, acoperite cu peri aspri, cu flori galbene (Picris hieracioides); iarbă-creață = izmă-creață; iarbă-deasă = plantă erbacee cu tulpini subțiri, cu frunze înguste și flori verzi, dispuse în panicule (Poa nemoralis); iarbă-grasă = plantă erbacee cu tulpina ramificată și întinsă pe pământ, cu frunze cărnoase, lucioase și flori galbene (Portulaca oleracea); iarbă-mare = plantă erbacee cu tulpina păroasă și ramificată, cu frunze mari și flori galbene (Inula helenium); iarbă-albă = plantă erbacee ornamentală cu frunzele vărgate cu linii verzi și albe-roșietice sau gălbui (Phalaris arundinacea); iarba-cănărașului = plantă erbacee din familia gramineelor, cu frunzele plane, cu flori verzui și semințele gălbui; mei-lung, meiul-canarilor (Phalaris canariensis); iarbă-albastră = plantă erbacee cu frunzele îngrămădite la baza tulpinii și cu flori violete (Molinia coerulea); iarba-bivolului = plantă erbacee cu flori verzui sau brune (Juncus buffonius); iarba-câmpului = plantă erbacee cu tulpinile noduroase și cu flori verzui-alburii sau violet-deschis (Agrostis stolonifera); iarbă-neagră = a) plantă erbacee cu frunze dințate și cu flori brune-purpurii pe dinafară și galbene-verzui pe dinăuntru (Scrophularia alata); b) arbust cu frunze mici liniare și flori trandafirii sau albe (Calluna vulgaris); iarba-osului = mic arbust cu tulpini ramificate, cu frunze opuse și cu flori galbene (Helianthemum nummularium); iarbă-roșie = plantă erbacee cu tulpina roșiatică, cu frunze nedivizate, lanceolate și cu flori galbene dispuse în capitule; (pop.) cârligioară (Bidens cernuus); iarba-șarpelui = a) plantă erbacee cu frunze lanceolate, păroase, cu flori albastre, rar roșii sau albe (Echium vulgare); b) plantă cu tulpina păroasă, cu flori albastre sau roșietice (Veronica latifolia); c) broscariță; iarba-șopârlelor = plantă erbacee cu rizom gros, cărnos, cu tulpina terminată în spic, cu frunze ovale și flori mici, albe-roz (Polygonum viviparum); iarbă-stelată = plantă erbacee cu tulpina întinsă pe pământ, cu frunze pe fața superioară și pe margini păroase și cu flori liliachii (Sherardia arvensis); iarbă-de-Sudan = plantă cu tulpina înaltă, cu frunze lungi, cultivată ca plantă furajeră (Sorghum halepense). 5. Praf de pușcă. – Lat. herba.

IARBĂ ierburi f. 1) Orice plantă erbacee (sălbatică) cu frunze verzi și flexibile (care servește, de regulă, drept hrană pentru animale). ◊ ~-creață mentă. ~a dracului tutun. ~ rea a) iarbă otrăvitoare; b) iarbă care invadează culturile, împiedicându-le să crească. ~a-fiarelor plantă erbacee otrăvitoare cu tulpina erectă, având frunze opuse alungite și flori albe, gălbui sau verzui. ~-grasă plantă erbacee cu tulpina întinsă pe pământ, având frunze cărnoase lucioase și flori albe sau galbene, folosită în scopuri medicinale. ~-de-Sudan plantă erbacee exotică, cu tulpină erectă înaltă, cu frunze înguste și lungi, cultivată pentru furaj. 2) la pl. Plante erbacee de tot felul; ierbărie. ◊ Câtă frunză și ~ în număr extrem de mare. A căuta (ceva sau pe cineva) ca ~a cea de leac a căuta insistent ceva sau pe cineva. 3) la sing. Vegetație naturală sau cultivată de plante erbacee (de obicei de aceeași specie) mărunte și dese. 4) Nutreț din astfel de plante erbacee proaspăt cosite. [G.-D. ierbii] /<lat. herba

iarbă s. f., g.-d. art. ierbii; (buruieni) pl. ierburi

IARBĂ s. (BOT.) iarba-broaștei (Hydrocharis morsus-ranae) = (reg.) limba-broaștei, mușcatul-broaștelor; iarba-cănărașului (Phalaris canariensis) = (reg.) mei-lung, meiul-canarilor; iarba-ciutei (Doronicum austriacum) = (reg.) iarba-căprioarei, iarba-lupului; iarba-câinelui (Cynodon dactylon) = pir-de-țelină, pir-gros, (reg.) costrei, curcubeu, pirău, iarba-vântului, iarbă-câinească; iarba-câmpului (Agrostis alba sau stolonifera) = (reg.) păiuș, iarba-vântului; iarba-fiarelor (Cynanchum vincetoxicum) = (reg.) brilioancă, rânduniță; iarba-găii (Picris hieracioides) = (reg.) amăruță; iarba-osului (Helianthemum chemaecistus, vulgare etc.) = (reg.) ferăstrău, mălăoi, rujă; iarba-sfântului-Ioan (Salvia sclarea) = (reg.) șerlai; iarba-șarpelui = a) (Veronica latifolia) (reg.) șopârliță, ventrilică; b) (Echium vulgare) (rar) viperină, (reg.) ochiul-mâței; iarbă-albă (Phalaris arundinacea) = (reg.) ierbăluță, panglici (pl.), panglicuță, iarba-boierului, iarbă-creață; iarbă-de-lingoare (Lysimachia punctata) = (reg.) gălbenele (pl.), floare-de-lingoare, mărul-cucului, rădăcină-de-lingoare; iarbă-de-mare = zegras; iarbă-de-ureche (Sedum maximum) = (reg.) oloisă, verzișoară, iarbă-grasă; iarbă-dulce (Polypodium vulgare) = (reg.) spasul-dracului; iarbă-grasă (Portulaca oleracea) = (reg.) grașiță, porcină, iarbă-de-grădină; iarbă-mare = a) (Inula helenium) (reg.) oman, toaie; b) (Stellaria holostea) (reg.) coadă-de-găină; iarbă-puturoasă (Bifora radians) = puciognă, (reg.) scărișor, buruiană-pucioasă, buruiană-puturoasă; iarbă-roșie = a) (Polygonum persicaria) (reg.) iarba-puricelui; b) (Bidens cenuus) (reg.) cârligioară; iarbă-usturoasă (Teucrium scordium) = (reg.) dumbeț, ustoroi-de-lac.

IARBĂ s. v. praf de pușcă, pulbere.

HELENIUM L., HELENIUM, fam. Compositae. Gen originar din America, cca 38 specii, erbacee, anuale și vivace, erecte, puțin aspre. Frunze alterne cu puncte glanduloase. Flori (cele radiale – femele, înguste la bază și regulat-dilatate spre vîrf; disc globulos cu flori tubuloase, hermafrodite, de culoare galbenă-pal; sepale înguste, așezate în 1-2 rînduri) dispuse în capitule largi, solitare, la vîrful ramificațiilor. Fructe rotunde, cu muchii. Papus format din cca 8 solzi liberi, pergamentoși.

Helenium autumnale L. (syn. H. grandiflorum Nutt.). Specie ce înflorește vara-toamna. Flori (cele radiale pe un rînd, ligulate, femele; cele ale discului tubuloase, galbene-deschis, hermafrodite) dispuse în capitule singulare sau reunite în corimb înconjurat de un involucru cu. foliolele liniar – ascuțite. Frunze lanceolate, glabre, alterne, ușor serate, sesile, îngustate spre bază, amplexicaule, fără stipele, îormînd aripioare. Plantă de cc 1,6 m înălțime, cu tulpină cilindrică, glabră sau slab-pubescentă, fistuloasă, ramificată spre vîrf (Pl. 38, fig. 222).

Helenium bolanderi Gray. Specie care înflorește vara. Flori (radiale galben-intens cu excepția bazei maro-închis,; puțin ondulate, vîrf cu cîteva crestături; cele ale discului tubuloase, negre): dispuse în capitule terminale. Peduncul fistulos, gros. Plantă de cca 55 cm înălțime, pubescentă, cu tulpină viguroasă, puțin ramificată. Frunze ovate sau lanceolate, invers-ovate la baza tulpinii, nedentate, pubescente, alterne, întregi, în parte amplexicaule. modificată

Helenium hoopesii Gray. Specie care înflorește primăvara-vara, Flori (radiale, ligulate, galbene-aurii cu 3-4 crestături; cele ale discului galbene, tubuloase) dispuse în capitule terminale, înconjurate de un involucru cu foliole așezate pe 2 rînduri, pubescente. Frunze caulinare alterne, cele bazale în rozete roz-roșietice, serate. Tulpină înaltă de cca 5-5 cm, erectă, groasă.

Helenium nudiflorum Nutt. Specie care înflorește vara-toamna. Flori (cele radiale galbene, deseori cu o pată maronie la bază, lanceolat-liniar-ascuțite, cu două crestături la vîrf; cele ale discului purpur-maro) dispuse în capitule reunite în corimb, înconjurat de un involucru cu foliolele lanceolate, pubescente, îndoite spre spate. Frunze liniar-lanceolate, nedentate, cu puncte glanduioase, sesile, orientate spre în jos. Tulpină de cca 10 m înălțime, cu aripioare.

Inula helenium L. Specie care înflorește vara-toamna. Flori (radiale ligulate, femele; cele ale discului hermafrodite, tubuloase) galbene-strălucitor, dispuse în calatidii foarte mari, grupate în corimb terminal, pe o tulpină înaltă pînă la 200 cm, involucrul cu foliolele interne liniar-spatulate, cele externe lat-ovate, tomentoase pe partea inferioară. Frunze mari, eliptice sau oblong-ovate, inegal dințate, cele bazale cu pețiol lung, îngustate spre cele două capete, cele superioare, tulpinale, amplexicaule. Plantă erbacee, cu tulpină erectă, pubescentă, cu ramuri în treimea superioară.