18 definiții pentru Grigore

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

bălán, -ă adj. 1 (despre oameni sau despre părul lor) Blond. Ieși, copile cu părul bălan, afară și rîde la soare, doar s-a îndrepta vremea (CR.). ◆ (în superstiții; iron.; subst. m.) Dracul. 2 (despre animale) Cu părul alb; bălai. Cal bălan ◆ (subst.) Cal sau iapă cu părul alb. ◇ Expr. (pop.) Popa era călare pe bălană și întreba de iapă, se spune despre un om uituc sau zăpăcit. E mîncat ca bălana de ham, se spune despre o persoană care se află în mare sărăcie. 3 (despre plante, mai ales despre cereale) De culoare deschisă, galben spre alb. • pl. -i, -e. /băl + -an.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

GRIGORE, Dan (n. 1943, București), pianist român. Elev al Cellei Delavrancea și al lui Mihail Jora. Prof. la Academia de Muzică din București. Bogată activitate concertistică și de cameră în țară și străinătate. Predilecție pentru repertoriul romantic, redat cu vigoare și sensibilitate. într-o concepție personală.

GRIGORE, Vasile (1935-2012), pictor român. Lucrări reprezentând peisaje, flori, naturi moarte, nuduri, caracterizate prin spontaneitatea și sinceritatea expresiei și coloritului viu.

GRIGORE, numele a 16 papi. Mai importanți: 1. G. I cel Mare (c. 540-604), papă din 590; al patrulea și ultimul dintre „Doctorii Bisericii”; părintele papalității medievale. A refuzat să recunoască Patriarhului de la Constantinopol titlul de „Patriarh ecumenic”. În timpul său a fost convertită Anglia prin activitatea misionară a Sf. Augustin (?-604), mai târziu arhiepiscop de Canterbury. A folosit pentru prima oară formula „servitor al servitorilor Domnului”. Autor a peste 60 de lucrări; supranumit pentru elocința sa, „Dialogul”. Op. pr.: „Liber regulae pastoralis”, „Expositio in Librum lob, sive Moralium Libri XXV”, epistole, scrisori. A conceput „Liturghia darurilor mai înainte sfințite”, oficiată de biserica ortodoxă în perioada Postului Mare (Postul Sf. Paști). Prăznuit la 12 martie. 2. G. VII (Hildebrand) (1073-1085). Exponent al teocrației papale; în timpul pontificatului său a început lupta pentru învestitură; l-a umilit pe împăratul german Henric IV la Canossa (1077) și a reformat Biserica. 3. G. IX (Ugolino Segni) (1227-1241). A transformat Inchiziția într-un instrument al Bisericii catolice. 4. G. XIII (Ugo Buoncompagni) (1572-1585). A introdus în 1582 un nou calendar (calendarul gregorian). 5. G. XVI (Bartolomeo Alberto Cappellari) (1831-1846). Adversar al științei și libertății de gândire (enciclica „Mirari vos”, 1832).

Grigore Frecvent și răspîndit la români, Grigóre reproduce numele pers. gr. Gregórios. Necunoscut în antichitate, acesta este o creație mai nouă a onomasticii grecești (cele mai multe atestări apar în cunoscutul Lexicon al lui Suidas, redactat probabil în sec. 10). Semnificația lui Gregorios era limpede pentru lumea greacă postclasică, care folosea vb. gregoréo „sînt complet treaz”, egrégora „m-am trezit, veghez”; forma adjectivală a numelui are deci sensul „treaz”, fie în accepția concretă de „sculat din somn”, fie în aceea figurată, „cu mintea trează, activ” (neogr. grégoros „rapid, iute”). Alături de forma în discuție, în greaca tîrzie apar și Gregoras, fem. Gregoria și chiar Gligóris. Atestat și în epigrafia latină sub forma Gregóríus (apoi chiar și Glegorius), numele apare cu valoare de cognomen în epoca imperială sau ca nume independent purtat de sclavi și liberți. Făcut celebru în lumea creștină din primele secole ale erei noastre de cîteva personalități marcante ale bisericii grecești sau romane, pătruns în onomasticonul sacru și devenit calendaristic, Grigore se răspîndește atît în apusul, cît și în răsăritul Europei. Atestat încă dintr-o epocă foarte veche, numele apare în limbile slave de răsărit (rusă și ucraineană) și de sud (bulgară și sîrbo-croată): în Galiția, un cneaz născut la începutul sec. 11 purta acest nume, iar scr. Grgur este atestat la 1222, Grigorie la 1275 etc. Prin intermediul acestor limbi, numele grecesc se răspîndește și la români. În afara atestărilor documentare, dovezi asupra vechimii numelui aduc și diferitele credințe și sărbători populare legate de Grigore. Interesantă este și interpretarea populară a numelui unuia dintre sfinții serbați de biserică, Grigore Teologul, respectat de frica ologelii – teolog a fost apropiat de olog; la sărbătoarea numită trisfetitele („trei sfinți”, Vasile, Grigore și Ion, cunoscuți la noi și sub numele de „trei ierarhi” sînt practicate o serie de obiceiuri legate de frica de lupi, iar, în unele credințe populare, Grigore Teologul, fost arhiepiscop al Constantinopolului, este un simplu cioban. Dacă mai adăugăm și cunoscuta zicală „vrei, nu vrei, bea Grigore aghiazmă” ne dăm seama cît de adînc a pătruns numele în onomastica populară și cît de frecvent era cu multe secole în urmă (chiar în epoca modernă, din punct de vedere al frecvenței, Grigore se situează, după unele statistici, pe locul opt între prenumele masculine). În documentele Țării Românești cea mai veche atestare a numelui este probabil forma adj. ligăcească, de la Liga (la 1385, o parte a moșiei satului Tismana din Gorj se numea „ligăcească”). Formele Gligor și Gliga apar mai tîrziu, în anul 1494. În documentele moldovene din timpul lui Ștefan cel Mare apar Gligor, Grigor, Grigoraș. Ca și în cazul altor nume frecvente, familia lui Grigore este foarte bogată în derivate, hipocoristice și variante, multe dintre ele cunoscute ca nume de familie sau folosite ca prenume independente. Iată doar o parte dintre acestea: Grigoran, Goran, Grigoraș, Goraș, Grigorescu, Gorașcu, Grigorcea, Gorcea, Grigoriță, Grigoruță, Grig, Grigu(l), Griguță, Guță, Griguș, Gligor, Gligoran, Gligoraș, Gligoruță, Gliga, Gligu(l), Liga, Greșa, Grișcă, Hrișcă, Hrițco, Hrihul, Ghergheli, Gurgur, Gurgă, Gurgu, Gurguță etc. Formele feminine sînt extrem de rare, această lipsă fiind suplinită în unele regiuni de o formație nouă, Grigorina. Împrumut recent din apus este hipocoristicul Grig. Forma Gregóriu este rezultatul operației de latinizare a vechilor noastre nume, practicată mai întîi în Transilvania și începută în prima jumătate a secolului trecut. ☐ Alb. Griguri, Ligor, Golio, engl. Gregory, fr. Grégoire, germ. Gregor, port., sp., it. Gregorio, magh.: Gergely, Gergö, bg. Grigori (cu multe hipocoristice și derivate care apar și la noi), rus. Grigorii, ucr. Hryhir, Hrihorü, scr. Grgur, Grigorii etc. ☐ Domnitorii Grigore Alexandru Ghica și Grigore Dimitrie Ghica, un haiduc din sec. 17 Gligor Pintea sau Pintea Viteazul, cunoscut erou de baladă. Dintre oamenii de știință, de artă, scriitori: Grigore Tocilescu, Grigore Antipa, Grigore Ureche, Grigore Alexandrescu; dintre străini, afară de mulți papi care au purtat acest nume, naturalistul Gregor Johan Mendel, Grigorios Xenopulos, unul dintre întemeietorii literaturii grecești moderne. ☐ În literatura română Gorașcu Haramin este numele unui personaj sadovenian; îl amintim și pe Grigori Melehov din Pe Donul liniștit de M. Șolohov.

ALEXANDRESCU, Grigore (1810-1885, n. Tîrgoviște), poet român. Membru al Societății Filarmonice. Unionist. Sensibil, reflesiv, dar în același timp, lucid și ironic, este influențat în poezia sa de spiritul secolului luminilor și de cel revoluționar pașoptist. Meditații și elegii romantice și preromantice, animate de elanuri umanitare și patriotice („Anul 1840”, „Umbra lui Mircea. la Cozia”, „Răsăritul lunii. La Tismana”). Lirică erotică („Eliza”), de interogație și atmosferă meditativă. A ilustrat decisiv specii literare ca fabule („Toporul și pădurea”, „Dreptatea leului”, „Boul și vițelul”) și epistola („Epistolă către Voltaire”, „Satiră. Duhul meu”), anticipînd satira eminesciană prin gravitate și ironie. Proză („Memorial de călătorie”), culegere de folclor oltenesc, traduceri și imitații după Florian, Tasso, Voltaire.

ANTIPA, Grigore (1867-1944, n. Botoșani), biolog român. Acad. (1910). Întemeietor al Muzeului de Istorie Naturală din București, care îi poartă numele. A elucidat problemele productivității biologice a Dunării și a părții de NV a Mării Negre; a pus bazele școlii românești de hidrobiologie, ihtiologie și oceanologie; autorul unei concepții moderne ecologice a biosociologiei și bioeconomiei biosferei. Inițiatorul dioramelor și unul dintre creatorii muzeologiei moderne. Membru al mai multor academii străine.

BĂLAN, Grigore (1896-1944, n. sat Blăjenii de Sus, Bistrița-Năsăud), general român. A comandat divizia 2 Munte pe Frontul de Est (1941-1944). A căzut eroic în zona Arcuș, pe Frontul de Vest, în luptele pentru eliberarea Transilvaniei.

BENETATO, Grigore Alexandru (1905-1972, n. Chișinău), medic român. Acad. (1955), prof. univ. la Cluj și București. Contribuții la studiul rolului sistemului nervos central în imunologie, în acțiunea centrală a unor hormoni, în fiziologia glandei cortico-suprarenale. A perfecționat tehnica „capului izolat”, cu ajutorul căreia a făcut numeroase cercetări experimentale.

BOTEZATU, Grigore (n. 1928, Baraboi, Basarabia), scriitor și folclorist român. Prelucrări și culegeri de folclor („Poezii populare moldovenești”, „Folclor moldovenesc”); a colaborat la realizarea corpusului „Creație populară moldovenească”.

BREZEANU, Grigore (1891-1919), regizor român de film. Pionier al cinematografiei române („Independența României”, 1912). Filme documentare.

BRIȘCU, Grigore (1884-1965, n. Bîrlad), inventator român. A conceput (1909) și experimentat (1911) aparate de zbor (aerobrișca) și dispozitive pentru asigurarea stabilității și pilotării elicopterelor („Helicopterele”, 1910).

CERCHEZ, Grigore (1820-1927, n. București), inginer și arhitect român. Prof. univ. la București. Susținător al curentului de afirmare a specificului național în arhitectură (Institutul de Arhitectură „Ion Mincu”).

COBĂLCESCU, Grigore (1831-1892, n. Iași), geolog și paleontolog român. Acad. (1886), primul prof. univ. de geologie, mineralogie și paleontologie la Univ. din Iași. Cercetări stratigrafice, petrografice și paleontologice în special asupra Carpaților Orientali. Autorul primei lucrări românești cu subiect din Geologia României („Calcariul de la Răpidea”) și al primei monografii paleontologice românești (1883).

CORNESCU, Grigore (sec. 17-18), mic boier din ținutul Hotinului, cunoscut ca arhitect și sculptor. În 1682 a restaurat Biserica Episcopală de la Curtea de Argeș.

CREȚU, Grigore (1848-1919, n. Tîrgu Neamț), filolog român. S-a ocupat de texte vechi românești („Codicele Voronețean”, „Lexiconul slavo-român al lui Mardarie Cozianul”).

DINICU, familie de muzicieni români. Mai importanți: 1. Angheluș D. (sec. 19). A popularizat „Ciocârlia”. 2. Dimitrie A.D. (1868-1936, n. București), violoncelist, dirijor și pedagog. Fiul lui D. (1). A format orchestra Ministerului Instrucțiunii publice. Lucrări cu caracter didactic. 3. Grigoraș I.D. (188+-1949, n. București), violonist și compozitor. Nepotul lui D. (1). Interpret virtuoz al muzicii populare („Ciocârlia”) și culte; a compus „Hora staccato” (orchestrată de P. Vladigherov), „Hora mărțișorului”, „Hora spicato”, „Sârba expoziției de la Paris”. Numeroase turnee în străinătate. 4. Dimitrie G.D. (1898-1964, n. București), violoncelist. Nepotul lui D. (1). Prof. univ. la București. Lucrări didactice („Metodă de violoncel”).

Intrare: Grigore
Grigore nume propriu
nume propriu (I3)
  • Grigore