9 definiții pentru Ghica


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

Ghica m. familie nobilă, de origină albaneză, a dat șase Domni Țărilor române: 1. (Gheorghe), Domnul Moldovei, venit acolo ca negustor, fuse boierit de Vasile Lupu și, ajuns pe tron în 1658, fu mutat după un an în Muntenia (1659-1660), strămutând capitala dela Târgoviște la București; 2. (Grigorie), Domnul Munteniei (1660-1664), trădă pe Turci în bătălia dela Leva contra Nemților (1664), fugi la Viena, de unde reveni pe tron (1664-1674); 3. (Grigorie), Domnul Moldovei (1775- 1777), sub care Austria răpi Bucovina; Ghica, protestând, fu decapitat (1777); 4. (Grigorie), primul Domn pământean al Munteniei, sub care țara intră pe calea progresului (1822-1858); 5. (Alexandru), primul Domn reglementar al Munteniei, fratele celui precedent, om blând și patriot, dar lipsit de energie (1834-1842); 6. (Grigorie), ultimul Domn al Moldovei separate, sub care țara fu turburată de ocupațiuni străine (1848-1856).

Ghica (Principesa Elena) f. fiica principelui Mihail Ghica și nepoata Domnului Grigorie Ghica, eminentă publicistă, cunoscută sub numele de Dora dÍstria: scrieri literare, religioase, sociale, istorice și artistice; muri la Florența (1828-1888).

Ghica (Ioan) m. bărbat politic și eminent prozator român: Scrisori către V. Alexandri (1814-1897).

Dora d’Istria (Principesa Elena Ghica) f. fiica principelui Mihail Ghica, scriitoare în limba franceză de mare talent (1829-1879).

Ghica-Vodă m. stațiune de cale ferată spre Polonia.


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

GHICA, Dimitrie (1875-1967, n. Istanbul), diplomat român. A avut un rol important în perioada întrării României în al doilea război balcanic (1913); ministru de Externe (1931-1932), a încercat, fără succes, o apropiere de Italia. Ministru plenipotențiar al României la Roma (1928-1932; 1932-1933) și Bruxelles (1933-1937). Memorii.

GHICA, familie de boieri din Țara Românească și Moldova, de origine albaneză, cu important rol politic în sec. 17-19. Mai importanți: 1. Gheorghe G., domn al Moldovei (1658-1659) și al Țării Românești 1659-1660. Întemeietorul familiei. A mutat definitv capitala Țării Românești la București (1659). 2. Grigore Gheorghe G., domn al Țării Românești (1660-1664 și 1672-1673). Fiul lui G. (1). S-a sprijinit la început pe boierii Cantacuzini, dar sub influența facțiunii adverse, condusă de Stroe Leurdeanul, a poruncit uciderea postelnicului Constantin Cantacuzino (1663). În a doua domnie a continuat politica de persecutare a Cantacuzilor. 3. Grigore II G., domn al Moldovei (1726-1733, 1735-1739, 1739-1741, 1747-1748) și al Țării Românești (1733-1735 și 1748-1752). Nepot al lui G. (2). A adus în Moldova și Țara Românească numeroși greci, cărora le-a încredințat importante dregătorii și a desfășurat o politică fiscală excesivă (reintroducerea văcăritului, 1747-1748). Sprijinit de Hrisant Nottara, s-a preocupat de dezvoltarea învățământului. Ctitor al mănăstirilor Frumoasa (Iași) și Pantelimon (București). 4. Matei G., domn al Țării Românești (1752-1753) și al Moldovei (1753-1756). Fiul lui G. (3). A desfășurat o politică fiscală excesivă și a cârmuit prin boierii greci, ceea ce a provocat nemulțumirea poporului și a boierimii pământene. A fost mutat din Țara Românească în Moldova în urma unei mișcări a populației din București. În timpul domniei lui s-a redactat în Moldova „Cronica Ghiculeștilor”. 5. Scarlat G., domn al Moldovei (1757-1758) și al Țării Românești (1758-1761 și 1765-1766). Fiul lui G. (3). A desfășurat o politică fiscală excesivă și a promovat în dregătorii pe boierii greci. 6. Grigore III G., domn al Moldovei (1764-1767, 1774-1777) și al Țării Românești (1768-1769). Nepot al lui G. (3). A întocmit un așezământ fiscal și un regulament de salarizare a slujbașilor, cu scopul de a îngrădi abuzurile acestora. În 1775, Bucovina a fost cedată de Imp. Otoman Habsburgilor, act față de care domnul a protestat. Întemeietor al unei manufacturi de postav la Chiperești-Iași (1766). Ucis de turci pentru apropierea lui față de Rusia. 7. Grigore Dimitrie G., primul domn pământean al Țării Românești (1822-1828) după înlăturarea regimului fanariot. A redeschis Școala de la „Sf. Sava” și a patronat înființarea Societății Filarmonice (1833). Alexandru D. G., domn al Țării Românești (1834-1842). Frate cu G. (7). Mazilit de turci pentru încercarea de a schimba unele prevederi ale Regulamentului Organic. În calitate de caimacam al Țării Românești (1856-1858), a sprijinit mișcarea pentru unirea Principatelor. 9. Grigore Alexandru G., domn al Moldovei (1849-1853, 1854-1856). A revizuit regimul agrar regulamentar (1851); a încurajat lucrările publice și s-a preocupat de organizarea învățământului public (1851) și superior. A acordat libertate presei și a introdus telegraful. Sprijinitor al unirii Principatelor. 10. Dimitrie G. (zis și Beizadea Mitică) (1816-1897), om politic român. Fiul lui G. (7). A participat la detronarea lui Al. I. Cuza (1866); ministru în mai multe rânduri și prim-min. (1868-1870). 11. Ion G. (1816-1897, n. București), scriitor, economist și om politic român. Principe de Samos (1854-1858). Fruntaș al Revoluției de la 1848 din Țara Românească, luptător pentru unirea Principatelor; de mai multe ori ministru și prim-min. (febr.-mai 1866, 1866-1867, 1870-1871). Primul profesor român de economie politică; a predat cursuri la Academia Mihăileană (1841-1843) și a publicat „Convorbiri economice” (1865-1875). Președinte la Acad. Române (1876-1882, 1890-1893, 1894-1895). Memorialistica sa („Scrisori către V. Alecsandri”) se remarcă prin darul evocării și al portretisticii. 12. Ion (Iancu) Gr. G. (1829-1891, n. Iași), general și om politic român. De mai multe ori ministru; agent diplomatic la Constantinopol, în timpul proclamării independenței României. 13. Pantazi G. (1837-1882, n. București), scriitor român. Fiul lui G. (10). Secretar al „Magazinului istoric pentru Dacia”. Jurnalist cu vederi democrate, a colaborat la „Revista contemporană”, „Literatorul”, „Dâmbovița”. Autor de romane („Un boem român”, „Don Juanii din București”). Note critice, comedii, nuvele.

GHICA-COMĂNEȘTI, Nicolae (1875-1921), călător și explorator român. Împreună cu tatăl său, Dimitrie, a întreprins în 1895 o expediție în Somalia, unde a efectuat ridicări topografice și a alcătuit colecții de elemente rare de floră și faună („Cinci luni în țara somalilor”, „O călătorie în Africa”).

Intrare: Ghica
Ghica nume propriu
nume propriu (I3)
  • Ghica