2 definiții pentru Fevronia


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

FEVRONIA, fiica împ. Heraclius, gr. Фεβρώνια <lat. februo „a purifica”. 1. – f. (16 A I 115). 2. Frivonia f., ard. (Valea Bistriței. Bicaz); Frivonica f., ard. (Var 23). 3. Cu fon- ucr. Hevrona f., dobr. (RI) XI 210), sau < Hebron, muntele. 4. Febronie b. (Lex).

Fevronia Rar folosit astăzi, Fevrónia reproduce numele pers. gr. Febrónia, necunoscut în epoca clasică și probabil împrumutat de la romani, la fel ca și numele lunii februarie cu care este strîns înrudit. Februarius era în vechiul calendar roman ultima lună a anului, care pe atunci începea nu în ianuarie ca acum, ci în martie. Numele lunii (prin aceasta vom lămuri și semnificația antroponimului) are la bază adj. februus „purificator”, termen sacru pe care istoricul Varro îl considera de origine sabină; deși a fost emisă și ipoteza că februarius ar porni de la Februus, o divinitate a infernului, mult mai plauzibilă este explicația termenului prin numele ceremoniilor de purificare de la Lupercalii (în lat. dies februatus), cea mai importantă sărbătoare a lunii. După cum ne spune Ovidiu în Faste, „orișice lucru cu care ne purificăm trupul nostru, la străbunii netunși numele-acesta l-avea” – adică februum, pl. februa; de aici februarius, care prin intermediul formei latine tîrzii febrarius s-a păstrat în toate limbile romanice (fr. février, it. febbraio, sp. febrero, port. fevereiro, rom. făurar, februarie, fiind un împrumut savant), în greacă (februarios) și de aici în limbile slave, în germană (februar), engleză (february) etc. Preluat de onomasticonul creștin și prezent în calendare, gr. Febrónia ajunge la români, fiind atestat în Moldova încă de la începutul sec. 16. ☐ It. Febronia, bg., rus. Fevronia; fr. Février, la origine supranume, este o creație a limbii franceze.

Intrare: Fevronia
Fevronia nume propriu
nume propriu (I3)
  • Fevronia