Faunus, una dintre cele mai vechi divinități italice. Era considerat drept protectorul muncilor agricole, al turmelor și al păstorilor, la fel cu zeul Pan din mitologia greacă (v. și Pan). Mai tîrziu, Faunus și-a pierdut din caracterul său divin și a ajuns să fie considerat drept unul dintre primii regi ai Latiumului, urmașul regelui Picus și tatăl lui Latinus. Natura divină a lui Faunus a persistat totuși: figura sa a fost multiplicată, cu timpul, sub forma a numeroși fauni (v. și Fauni).

Pan, fiul lui Hermes și al Dryopei, socotit drept protector al turmelor și al păstorilor. Își avea reședința în Arcadia și era considerat drept inventatorul unui instrument de suflat numit syrinx (naiul). Pan avea o înfățișare ciudată, jumătate de om și jumătate de animal; avea coarne, barbă și copite de țap, iar trupul îi era acoperit de păr. Trăia în desișul codrilor, în umbra cărora pîndea nimfele, și adeseori îl întovărășea pe zeul Dionysus, din cortegiul căruia făcea parte. În mitologia romană, Pan era identificat cu Faunus și cu Lupercus.

Silvanus, veche divinitate romană, adeseori confundată cu Faunus (și cu Pan din mitologia greacă). Silvanus era zeul pădurilor și al cîmpurilor, protectorul culturilor de orice fel.

Pan, (în mitologia greacă) zeu al turmelor și păstorilor, imaginat cu coarne și picioare de țap, socotit inventator al naiului („flautul lui Pan”). Mai târziu este socotit și ocrotitorul vânătorilor și al apicultorilor. La romani era identificat cu Faunus și cu Lupercus.

PAN (în mitologia greacă), zeu pastoral, protector al turmelor și al păstorilor. Fiu la lui Dryope și al lui Hermes. Imaginat ca un monstru jovial și simpatic, cu cap de om, dar cu coarne și picioare de țap, era un simbol al sexualității brutale. Considerat inventator al naiului („flautul lui P.”). Mai târziu, zeu al pădurilor și al naturii în genere, al „marelui întreg” (gr. pan, „tot, întreg”). Identificat la romani cu Faunus și cu Silvanus.