EVDOCHIM dreptul, din sec. IX-lea, gr. εὐδόϰιμος „stimat”. I. 1. Ivdochim dobr. (RI XI 205). 2. Cu afer.: Dochim, buc. n. II. Dar un masculin răspîndit s-a format mai ales de la Evdochia, legendara patroană a „zilelor babei”. 1. Dote și Dotie (pronunțat Doche și Dochie) la maramureșeni (Mar), frecv. la bărbați. 2. Evdochiu, olt. (Cand 136). 3. Cu schimb, de term. Odochean, G. (CL) și cu afer.: Dochian, olt. (Cand). 4. Cu afer. Dochiiul nume masculin, dar purtat de o femeie „fata Crăiței” (Isp I²); Dochiu b. (Vr; Cand 136); cu afer.: Chiul, Ion b. (Sur. IX). 5. Probabil: Dochieru olt. (Cand 136). 6. Chiță b. (16 B IV 39). < *Dochiță sau ca mase. format direct de la Chița; Chițan (Sur; IV); Chițăș (Sur IV); Chițești s. (17 B II 290); Chițescu (Fii A 43); – N., 1826 (RI XIV 145). 7. Chițul frecv. dr.; – ar. (An Ar; Cara 24, 25) derivat < Tache (etim. Cara); alte derivate: Chițulescu, Chițoiu, act. III. Cu c depalatalizat, ca în Eodoca, Doca, forme mold.< Evdochia: 1. Docu și Doca ar. (Cara 34,42), derivate greșit din Handoca; Docă frecv. mar. și Docati (Mar). 2. Docu Gh., olt. (Sd XV 67); -l pah. (Sur III). 3. Docan răzeș din satul Docani (Arh); – (16 A I 545; Sur VII); Docăneasa s. 4. Docoiu, Docoe și Doculeț (Vr). 5. + -cea, -ciu: Docea act.; Dociul (Sd I-II; Băl II; Ur XXII 69); -escu. 6. Din blg. Доща < Evdokim (Weig): Doș P. (Met 138); + -lea: Doșlea Ion, act. (MO 14 mart 1944).