Eliad Rădulescu (Ioan) m. poet și prozator, principalul inițiator al culturei în Muntenia, unde fundă presa, teatrul; luă parte la revoluțiunea dela 1848 și suferi mai mulți ani exilul (1802-1872).

Eliade, Mircea (1907-1986), filozof și scriitor român. Studii de filozofie la Buc. și la Calcutta, India (1928-1931), în urma cărora își susține doctoratul în filozofie cu o lucrare asupra gândirii și practicilor yoga (1933). Între 1933 și 1940 ține cursuri de filozofie și de istorie la Univ. din Buc., simultan cu activitatea beletristică și publicistică. În timpul războiului este atașat cultural al Ambasadei României de la Londra (1940-1941) și al Legației române de la Lisabona (1941-1945). Din 1945 se stabilește la Paris, unde predă istoria religiilor, apoi în S.U.A., fiind numit prof. titular și coordonator al catedrei de istorie a religiilor a Univ. din Chicago. Op. pr.: Alchimia asiatică (1935), Yoga. Essai sur des origines de la mistique indienne (1936), Comentarii la legenda meșterului Manole (1943), Das Heilige und das Profane (1957, ed. rom. Sacrul și profanul, 1992), Histoire des croyances et des idées religieuses (3 vol., Paris, 1978, ed. rom. 1986 și 1988) ș.a.

ELIADE, Mircea (1907-1986, n. București), istoric al religiilor, scriitor și filozof român. M. post-mortem al Acad. (1990). Studii la Univ. din București și Calcutta. Asistent, din 1933, la Facultatea de Litere și Filozofie a Univ. București., participă la activitățile grupării „Criterion”. Atașat cultural în Marea Britanie (1940), Portugalia (1941-1944), s-a stabilit în Franța (1945-1956), apoi în S.U.A. (din 1956). Prof. univ. la Chicago (catedra de Istoria religiilor pe care a condus-o îi poartă numele său). Membru a numeroase academii și societăți științifice străine. Discipol al lui Nae Ionescu. Spirit al totalității, enciclopedist, E. a încercat să fundamenteze o disciplină integratoare, autonomă. După E., lumea modernă a pierdut sentimentul sacrului. Filozofia lui constă în încercarea de a reconstrui spiritualitatea omului și de a-i conferi dimensiunea cosmică, prin regăsirea miturilor și refacerea unității interioare. Studii de istoria religiilor („Tratat de istoria religiilor”, „Mitul eternei reîntoarceri”, „Sacrul și profanul”, „Nostalgia originilor”, „De la Zamolxis la Genghis Han”, „Istoria credințelor și ideilor religioase”), indianistică („Yoga. Nemurire; i libertate”), orientalistică („Alchimie asiatică”, „Șamanismul și tehnicile extazului”), mitologie („Imagini și simboluri”). E. consideră că renașterea literaturii este posibilă numai prin redescoperirea funcțiilor mitului. Rolul literaturii este acela de a surprinde „hierofaniile” (manifestările sacrului) în cotidian. În proza sa există mai multe niveluri: unul realist, de influență gidiană, care se circumscrie esteticii autenticității („Isabel și apele diavolului”, „Maitreyi”, „Întoarcerea din rai”, „Huliganii”), altul fantastic, mitic („La țigănci”, „Pe strada Mântuleasa”, „Noaptea de Sânziene”, „În curte la Dionis”). Proza fantastică pendulează între simbolul folcloric românesc („Domnișoara Christina”, „Șarpele”) și cel indic („Secretul doctorului Honigberger”, „Nopți la Serampore”). Fantasticul său, de tip mitic, este original prin întrepătrunderea permanentă a sacrului cu profanul. Un loc aparte în opera lui E. îl ocupă jurnalul și memoriile („Șantier”, „Romanul adolescentului miop”, „Memorii”, „Jurnal”). Eseistică („Solilocvii”, „Oceanografie”, „Fragmentarium”, „Insula lui Euthanasius”, „Comentarii la legenda Meșterului Manole”). Coordonator al „Enciclopediei religiilor” (16 vol.), apărută postum.

ELIADE, Pompiliu (1869-1914, n. București), istoric literar român. M. coresp. al Acad. (19120, prof. univ. la București. Studii comparatiste („Influența franceză asupra spiritului public în România”).

Eliade v. Ilie III 3.