DISIDERIE lat. Desiderius < desiderium „dorință”, dar cu derivate numai din forma magh. Dezsö. 1. Dej b. olt. (16 B IV 208); orașul ard. Dej. 2. Deja, Dejeu, Deju, fam. (Mus); + suf. magh. i de apartenență locală: Deji ard. (Paș); Dej, -a, -an, -ești, -oiu, -uțiu ss; Deji/ul s. (Sd XXII) 3. Dejica, I., act.; Dejenariu, I., act. < sat. Dejan. 4. Dijanul, Stanciul, din Dijani, 1453 (13-15 B 127), Dăjan (Sd IV 38). 5. Prob. Deșiul s. (Gorj 352). Drăganu derivă 1 – 3 din tema slavă деј-, cf. Desi-slav, -mir, -rad, fără a explica trecerea lui s în ž (j).