4 definiții pentru Diana


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

Diana f. Mit. sora lui Apollon, zeița vânătoarei și a lunei.


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

Diana, veche divinitate italică, identificată mai tîrziu cu Artemis din mitologia greacă. Era considerată zeița luminii, al cărei simbol strălucitor era Luna (v. Artemis).

Diana (în mitologia romană), zeița vânătorii, a pădurilor și a Lunii, identificată în mitologia greacă cu Artemis.

Diana Prenume feminin modern și destul de frecvent astăzi, Diána apare în onomastica noastră din secolul trecut ca un împrumut direct și pe cale cultă din mitologia romană. Fiica lui Zeus și a Latonei și sora lui Apolo era în antichitate zeița vînătorii și protectoarea animalelor (iar, mai tîrziu, chiar a mamei la naștere). Identificată cu Artemis a grecilor și considerată ca o mare divinitate italică a lunii, Diána se bucura de un cult deosebit în lumea veche. Celebrată în numeroase temple și sanctuarii (templul din Efes făcea parte dintre minunile antichității), zeița a fost binecunoscută și în regiunile noastre, dovezi sigure în acest sens fiind cuvîntul zînă (care continuă în română lat. Diana) și zănatec (din lat. dianaticus „lunatic, lovit de Diana”) sau credința în zîne (în folclorul nostru Zîna zorilor, Zîna apelor, Zîna munților, Zîna zînelor etc. sînt personaje frecvent întîlnite). Numele vechii divinități italice, a cărei formă mai veche ar fi fost, după istoricul Varro, Diviana, este strîns înrudit cu dius „ceresc, luminos”, divus „divin”, deus „zeu”, Iovis (formă de genitiv pentru Iupiter), dies (de aici rom. zi), gr. Zeus, Dios „divin”, sanscr. divyás „ceresc” etc. (cuvintele românești care aparțin acestei familii sînt nenumărate așa că vom aminti aici doar cîteva neologisme: diurn, diurnă, divă, jurnal etc.). Specialiștii presupun că lat. Diána ar avea la bază o formă italică neatestată *divia, a cărei existență este sprijinită de cuvintele etrusce Tiv (nume pentru Diana) și tivr „lună”, folosit atît pentru astru, cît și pentru unitatea de timp. Diana, atestat și cu valoare de nume pers. fem., iese din uz, odată cu apariția creștinismului, pentru o lungă perioadă de vreme. Reapărut în Italia în sec. 13, și purtat de o dominicană beatificată de biserica romană, Diana pătrunde și în calendarul catolic, dar favoarea de care se bucură astăzi în Europa se datorește în exclusivitate mitologiei și literaturii.

Intrare: Diana
Diana
substantiv propriu (SP001FS)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • Diana
plural
genitiv-dativ singular
  • Dianei
plural
vocativ singular
plural