drănițit¹ sn [At: PAMFILE, I. C. 123 / Pl: ~uri / E: drăniți] Fixare a dranițelor pe acoperișul caselor Si: drănițire.

drănițit², ~ă a [At: ȚIPLEA, P. P. 61 / Pl: ~iți, ~e / E: drăniți] (Reg) Acoperit cu draniță (1) Si: șindrilit.

DRĂNIȚIT, -Ă, drănițiți, -te, adj. (Mold., Bucov., Maram.) Acoperit cu dranițe, șindrilit. Printre zăplazuri nalte, cu porți mari înflorite, printre case drănițite, începură a se arăta obrazuri de prieteni. SADOVEANU, O. IV 386.

drănițit n. punerea dranițelor pe acoperiș: scaunul pentru drănițit pe case.

dranițât, ~ă a vz drănițit

drăniți vt [At: PAMFILE, I. C. 440 / Pzi: ~țesc / E: draniță] (Reg) A acoperi cu draniță (1) Si: a șindrili.

DRĂNIȚI, drănițesc, vb. IV. Tranz. (Mold., Bucov., Maram.) A acoperi ceva cu dranițe; a șindrili.

DRĂNIȚI, drănițesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A acoperi o clădire cu dranițe. – Din draniță.

A DRĂNIȚI ~esc tranz. (case, clădiri) A acoperi cu draniță. /Din draniță

drănițít¹, drănițituri, s.n. (reg.) Operația de confecționare a dranițelor. – Din drăniți.

drănițít², -ă, drănițâți, -te, adj. (reg.) Acoperit cu draniță. – Din draniță.

drănițí, drănițesc, (drănițî, drănița), v.t. (reg.) 1. A acoperi cu draniță: „…ridică steag de năframă gazda (…) și o dă (…) la maistăr când prinde a drănițî” (Papahagi, 1925 : 321). 2. (fig.) A bate pe cineva. – Din draniță (DLRM, MDA).