Costache (Veniamin) m. Mitropolit al Moldovei, bărbat cult, contribui la înaintarea învățăturilor între Români (1768-1846).

Costache v. Veniamin Costache.

COSTACHE, veche familie de boieri din Moldova. Mai importanți: 1. Boldur C., mare vornic. S-a distins în bătălia de la Lențești (1497). 2. Veniamin C. (1768-1846), mitropolit al Moldovei (1803-1808 și 1812-1842). Om de cultură. Adept al Eteriei. A întemeiat seminarul de la Socola (1803) și alte școli.

Veniamin Costache (1768-1846), mitropolit al Moldovei (1812-1842). Călugărit la m-rea Neamț (1784), ajunge în 1788 ieromonah, în 1789 egumen la Sf. Spiridon din Iași, în 1792-1796 episcop de Huși, în 1796-1803 episcop de Roman, iar în 1803 mitropolit al Moldovei, cu două întreruperi (1808-1812 și 1821-1823). În 1804 înființează Seminarul de la Socola din Iași, aducând profesori din Ardeal. În 1842 se retrage la m-rea Slatina, unde a și murit. A avut o viață de sfânt fiind în același timp ctitor de biserici și autor a numeroase lucrări, printre care: Noul Testament (1931), Învățătura dogmaticească (1831), Tratatul despre existența lui Dumnezeu (1831), Istoria Vechiului Testament (1824), Didahii (1837), Pidalion (1844) și altele. Este înmormântat în catedrala mitropolitană din Iași.

ANTONIU, Costache (1900-1979, n. Țigănași, jud. Iași), actor de teatru și de film român. Prof. univ. la București. Roluri de compoziție în comedie și dramă pe scena Teatrului Național din București, în piese de Caragiale, Cehov, M. Sebastian. Roluri în filme („O scrisoare pierdută”, „Darclée”, „Pădurea spînzuraților”).

BĂLĂCESCU, Costache (1800-1880, n. București), scriitor român. Fabule, satire („Fă-mă, tată, să-ți semăn”) și comedii de moravuri, epigrame, traduceri, localizări.

CARAGIALE 1. Costache C. (c. 1815-1877, n. București), actor și autor dramatic român. Animator al mișcării dramatice românești; primul director al Teatrului Mare (Național) din București. Comedii de moravuri („O repetiție moldovenească”, „O soaré la mahala”). 2. Iorgu C. (c. 1826-1894, n. București), actor și autor dramatic român. Fratele lui C. (1). Cîntece comice, tablouri dramatice („Moș Trifoi”). 3. Ion Luca C. (1852-1912, n. Haimanale, azi în municipiul Ploiești), scriitor român. Nepot al lui C. (1) și C. (2). Debut cu schițe și versuri la revista umoristică „Ghimpele”. O vreme redactor la ziarul „Timpul”, împreună cu Eminescu și Slavici. A editat publicații satirico-umoristice („Claponul”, „Calendarul Claponului”, „Moftul român”) și, împreună cu Slavici și Coșbuc, revista „Vatra”. A făcut parte din cercul „Junimea”. Temperament de ținută clasică, desăvîrșit arhitect al construcției dramatice, observator profund și minuțios al realităților sociale autohtone, creator al unor memorabile tipuri. C. a ridicat teatrul românesc la nivelul european. În comediile sale („O noapte furtunoasă”, „Conu Leonida față cu reacțiunea”, „o scrisoare pierdută”, „D-ale carnavalului”) satirizează moravuri politice și familiale, utilizînd cu remarcabil efect comicul de situație și limbaj, expresia stereotipă definitorie, umorul (inclusiv cel absurd). Instantaneele în proză, cu adresă critică („Schițe ușoare”, „Momente”, „Schițe nouă”), prelungesc și dezvoltă tipologia de mare diversitate a comediilor, țintind cu precădere orizonturile micii burghezii. Drama „Năpasta” și unele nuvele („O făclie de Paști”, „Păcat”, „În vreme de război”) analizează stări obsesive ajunse la paroxism, iar povestirile fantastice („Kir Ianulea”, „Abu Hassan”, „Hanul lui Mînjoală”) valorifică anecdoticul de sursă orientală sau folclorică. M. de onoare post-mortem al Acad. (1948). 4. Mateiu I.C. (1885-1936, n. București), scriitor român. Fiul lui C. (3). Capodopera sa, romanul „Craii de Curtea Veche”, este o somptuoasă evocare lirică, bazată pe sugestie și atmosferă, a crepusculului aristocrației din Bucureștiul semibalcanic și semioccidental de la începutul sec. 20. Proză cultivînd misterul (nuvela „Remember”), romanul neterminat („Sub pecetea tainei”) și lirică de tip parnasian („Pajere”). 5. Luca Ion C. (1893-1921, n. București), poet român. Fiul lui C. (3). Versuri moderniste („Jocul oglinzilor”, postum), un microroman al adolescenței („Nevinovățiile viclene”, în colab. cu Ioan Dobrogeanu-Gherea); traduceri.

CIHODARU, Costache (1907-1994, n. Ivănești, jud. Vaslui), istoric român. Prof. univ. la Iași. Contribuții la studiul începuturilor vieții de stat la E de Carpați, al instituțiilor și structurilor agrare ale Moldovei („Istoria medie a României, partei I”, în colab., „Alexandru cel Bun”).

CONACHI, Costache (1778-1849, n. sat Țigănești, jud. Galați), poet și cărturar român. Adept întîrziat al clasicismului. Opera sa cuprinde elemente de ideologie iluministă și de sensibilitate preromantică. Lirică neonacreontică și petrarchistă („Poezii. Alcătuiri și tălmăciri”). Încercări dramatice. Traduceri din A. Pope, Voltaire, Marmontel ș.a.

Costa, -acea, -ache, -ăcan v. Constantin II 2-4.