cerb sm [At: PSALT. 80/3 / Pl: ~i / E: ml cervus] 1 (Zlg) Mamifer patruped rumegător de pădure, de talie mare, zvelt, cu coarne ramificate, care cad și se reînnoiesc în flecare an, cu coada scurtă (Cervus elaphus). 2 (Îs) ~lopătar Specie de cerb cu coamele lățite în formă de lopeți și cu corpul puternic (Cervus dama). 3-4 (Îe; îlav) A fugi ca ~ul (A fugi) foarte repede. 5 (Ent; îs) ~ul lui Dumnezeu Rădașcă 5 (Bot; îs) Spinul ~ului Planta Romnus cathartica. 6 (Pan) Berbec cu coarne lungi și drepte. 7 Bou cu coarne lungi Cf: cerban. 8 Obicei de a umbla la colindat, la Crăciun și la Sfântul Ion, cu un om mascat cu cap de cerb Cf brezaia, turca, țurca.

CERB, cerbi, s. m. Mamifer rumegător de pădure, de talie mare, zvelt, cu coarne bogat ramificate, cu coada scurtă (Cervus elaphus). ◊ Cerb lopătar = specie de cerb cu coarnele lățite în formă de lopeți și cu corpul puternic (Cervus dama). – Lat. cervus.

CERB¹ ~i m. Mamifer erbivor rumegător, de talie mare, cu corpul zvelt, cu coarne lungi, ramificate, și cu coadă scurtă. ~ lopătar. /<lat. cervus

CERB² ~i m. mai ales art. rar Vechi dans de ritual care simbolizează primăvara. /<lat. cervus

cerb s. m., pl. cerbi

cerb (-bi), s. m. – Mamifer rumegător de pădure, cu coarne bogate. – Mr. țerbu, megl. țerb. Lat. cervus (Pușcariu 339; Densusianu, Hlr., 105; Candrea-Dens., 306; REW 1850; DAR); cf. it., port., cat. cervo, prov. cer(v), fr. cerf, sp. ciervo. – Der. cerboaică (var. cerboaie), s. f. (femela cerbului); cerban, s. n. (nume de bou); cerbana, s. f. (nume de vacă); cerbar, s. m. (rădașcă); cerbărie, s. f. (parc, rezervație pentru creșterea cerbilor); cerbește, adv. (ca cerbii). REW 1843 consideră că cerbar reprezintă direct lat. cĕrvārius.

CERB s. (ZOOL.) 1. (Cervus elaphus) (Mold. și Bucov.) plotun. 2. cerb-lopătar (Cervus dama) = (rar) dam.

CERB s. v. rădașcă, răgace.