CALAMUS s. n. 1. partea bazală, goală în interior, a unei pene. 2. tip de tulpină neramificată, asemănătoare părului. (< lat. calamus)

calamus s. n.

calamus v. chalumeau.

CALAMUS L., CALAMUS, fam. Palmae. Gen originar din India, Malaezia și Africa tropicală, cca 210 specii, cele mai multe agățătoare, rareori erecte. Tulpina țepoasă, lungă și subțire. Frunze pețiolate, penate, cu foliole alterne, de obicei lanceolate, prelungite într-un apendix cu un cîrcel; la alte specii acest apendix crește din vagina frunzei. Flori unisexuate (periant cu 6 diviziuni alterne, pe 2 rînduri), cele femele cu ovarul cu 3 loji uniovulate, cele mascule cu 6 stamine, așezate în spadice axilare, subțiri, lungi, ramificate, înfășurate de o spată coriacee, bivalvă.

Acorus calamus L. Specie erbacee (înaltă pînă la 1,50 m) aromatică, cu rizom cărnos, tîrîtor, ramificat, puternic înrădăcinat. Frunze alterne, lungi, cu lățimea uniformă, cu vîrf ascuțit, așezate pe 2 rînduri. Spadice tubulos, lung pînă la 22 cm. Flori (periantul cu 6 foliole, 6 stamine) galbene. Fruct, bacă.

Calamus asperrimus Blume. Specie cu puține frunze (cca 13 foliole pe fiecare latură) pe un trunchi spinos. Cere mai puțină căldură decît celelalte specii.

Calamus ciliaris Blume. Specie cu foliolele frunzelor verzi-lucioase cu margini păroase; ele sub fiecare frunză pornește o ramură subțire cu cîrcel. În tinerețe, ghiveciul trebuie ținut într-un suport de apă.