3 intrări

9 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

caiúș sn [At: NECULCE, ap. LET. II, 453 / 7 / V: caíș, căiúș / P: ca-iuș / Pl: ~uri / E: tc cayş] (Tcm) 1 Curea. 2 (Spc) Arcan de curea. 3 (Îf caiș) Parte a plugului nedefinită mai îndeaproape.

căĭúș n., pl. e (turc. kaĭyš). Est. Rar. Șușăniță de pele.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

CĂIÚȘ s. v. curelușă.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

căiúș (-șuri), s. n. – Curea, laț. Tc. kais (Șeineanu, II, 25).


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

Caius Spre deosebire de celelalte limbi indo-europene, latina avea un sistem de denominație personală cu totul aparte, adoptat probabil de la etrusci; fiecare individ purta cel puțin trei nume: praenomen - prenume „ce se pune înaintea numelui” sau numele individual, nomen – numele ginții – și cognomen – supranume, poreclă. Ca nume individuale romanii nu aveau decît 18: Appius, Aulus, Decimus, Caius, Cnaeus, Kaeso, Lucius, Mamercus, Manius, Marcus, Numerius, Publius, Quintus, Servius, Sextus, Spurius, Tiberius, Titus. Foarte rar scrise în întregime, cel mai adesea folosindu-se prescurtările stabilite într-o epocă destul de veche, cînd romanii nu aveau un semn grafic special pentru litera -g explică faptul că prenumele care în realitate suna Gaius a fost scris Caius (și prescurtat ca atare C.), tradiție grafică care s-a păstrat pînă în zilele noastre. Caius era foarte frecvent – lucru care se explică și prin faptul că din cele 18 prenume, doar 10 erau folosite curent – și este atestat dintr-o perioadă foarte veche a istoriei romane. În ceea ce privește semnificația și originea lui, afirmații cît de cît sigure nu se pot face. Unii specialiști au încercat să-l explice prin gaudium „bucurie” (greu de acceptat din multe motive), iar alții l-au pus în legătură cu numele unei păsări gaius (cf. rom. gaie „coțofană”). Deși numele păsării apare în izvoare mult mai tîrziu decît prenumele (deci ar fi posibil ca pasărea să fi fost denumită cu un nume propriu) e interesant de amintit că și anticii puneau în legătură pe Caius cu numele unei păsări: în inscripțiile latino-etrusce prenumele era tradus prin Vil, cuvînt înrudit cu Velthur, corespunzător lat. voltur sau vultur (de aici rom. vultur). Este posibilă însă și o origine etruscă: ca nume gentilic, Caius, Caia este înrudit cu Caenius, foarte apropiat de numele sau cuvintele etrusce cainnia, caini etc. În timpurile mai noi, Caius a început să fie din ce în ce mai rar folosit. A contribuit la acest fapt și obiceiul juriștilor antici de a folosi cu predilecție în exemplele lor pe Caius, Titus și Sempronius, cele trei nume ajungînd să desemneze o persoană oarecare, să se transforme aproape în nume comune. La noi, Caius a început să fie folosit, dar puțin frecvent, odată cu alte nume latinești introduse în Transilvania ca urmare a mișcării de emancipare a românilor inițiată de Școala Ardeleană. Astăzi apare foarte rar și probabil numai în anumite medii orășenești. ☐ It. Caio, magh. Kajusz etc., rus. Cai, Caia. ☐ Dintre personalitățile romane mai cunoscute care au purtat acest nume: legendarul Caius Mucius Scaevola, ilustrul om de stat Caius Iulius Caesar, poetul liric Caius Valerius Catullus, bogatul protector al artelor Caius Cilnius Maecenas, istoricul, literatul și filologul Caius Plinius Secundus (sau Pliniu cel Bătrîn), împăratul de tristă faimă Caius Caesar Caligula, scriitorul și istoricul Caius Suetonius Tranquillus, împăratul Caius Aurelius Valerius Diocletianus etc.

MARIUS VICTORINUS AFER CAIUS (280-363), retor și teolog latin. Prof. de retorică la Roma, unde a dus polemică anticreștină. Ulterior, convertit la creștinism (355), a încercat să introducă neoplatonismul porfirian în teologia creștină („Despre nașterea cuvântului divin”). A combătut arianismul („Împotriva lui Arie”).

MENENIUS LANATUS AGRIPPA CAIUS (sec. 6-5 î. Hr.), om politic roman. Consul în în 503 î. Hr. Potrivit legendei, în timpul secesiunii plebeilor și a retragerii lor pe „Muntele sacru” (494-493 î. Hr.), a mediat înțelegerea dintre aceștia și patricieni.

Intrare: Caius
Caius
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: caiuș
caiuș
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: căiuș
substantiv neutru (N24)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • căiuș
  • căiușul
  • căiușu‑
plural
  • căiușuri
  • căiușurile
genitiv-dativ singular
  • căiuș
  • căiușului
plural
  • căiușuri
  • căiușurilor
vocativ singular
plural
substantiv neutru (N1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • căiuș
  • căiușul
  • căiușu‑
plural
  • căiușe
  • căiușele
genitiv-dativ singular
  • căiuș
  • căiușului
plural
  • căiușe
  • căiușelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)