4 definiții pentru Câinele-Mare

Articole pe această temă:


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

câine sm [At: MOXA, 363/29 / V: (reg) câne[1] / Pl: ~ni / E: ml canis] 1 Mamifer carnivor din familia canidelor, domesticit, folosit pentru pază, vânătoare etc. (Canis familiaris) 2 (Irn; îe) A trăi (sau a se înțelege, a se iubi etc.) ca ~le cu pisica sau a se mânca ca ~nii Se spune despre două sau mai multe persoane care nu se înțeleg deloc și se ceartă întruna. 3 (Îe) A tăia frunză la ~ni A trândăvi. 4 (Îae) A nu avea nici o ocupație. 5 (Îe) A trăi ca ~le la stână A trăi bine. 6 (Îe) Nu e nici ~ nici ogar Nu are o situație clară. 7 (Îae) Nu aparține unei categorii determinate. 8 (Îe) Nu-i numai un ~ ciunt de coadă Aspectul în discuție este comun și altora. 9 (Îe) Viață de ~ Viață grea, plină de lipsuri. 10 (Irn; îe) Umblă ~nii cu covrigi (sau colaci) în coadă E mare belșug. 11 Epitet dat unui om rău. 12 (Ast; pop; îc) ~le-Mare Numele unei constelații boreale (din care face parte și Sirius). 13 (Ast; pop; îc) ~le-Mic Numele unei constelații boreale, situate între Hidra și Orion. 14 (Zlg; îc) ~-de-mare Rechin de talie mică, de culoare albastră-cenușie, cu câte un spin la aripioarele dorsale (Achantias vulgaris). 15 (Ent; îc) ~le-babei Larva unor fluturi de noapte, sub formă de vierme mare și păros, cu un cârlig chitinos la unul dintre capete. 15 Masa de lucru a dogarului. corectată

  1. cânecâne Ladislau Strifler

CẤINE, câini, s. m. 1. Animal mamifer carnivor, domesticit, folosit pentru pază, vânătoare etc. (Canis familiaris).Expr. (Ir.) A trăi (sau a se înțelege, a se iubi etc.) ca câinele cu pisica sau a se mânca ca câinii, se spune despre două sau mai multe persoane care nu se înțeleg deloc, nu se pot suferi, se dușmănesc și se ceartă întruna. A tăia frunză la câini = a trândăvi; a nu avea nicio ocupație. A trăi ca câinele la stână = a trăi bine. Nu e nici câine, nici ogar = nu are o trăsătură distinctivă, o situație clară. Nu-i numai un câine scurt de coadă = mai e și altcineva sau altceva de felul celui cu care avem de-a face. Viață de câine = viață grea, plină de lipsuri. (Ir.) Umblă câinii cu covrigi (sau colaci) în coadă = e mare belșug. ♦ Epitet dat unui om rău, hain. 2. Compuse: (pop.) Câinele-Mare = numele unei constelații boreale (din care face parte și Sirius); Câinele-Mic = numele unei constelații boreale, situată între Hidra și Orion; câine-de-mare = rechin de talie mică, de culoare albastră-cenușie, cu câte un spin la aripioarele dorsale (Achanthias vulgaris); câinele-babei = larva unor fluturi de noapte, sub formă de vierme mare și păros, cu un cârlig chitinos la unul dintre capete. [Var.: (reg.) cấne s. m.] – Lat. canis.

CÎÍNE, cîini, s. m. (Și în forma regională cîne) 1. Animal mamifer carnivor, din aceeași familie cu lupul și cu vulpea, domesticit și folosit pentru pază, vînătoare etc. Cînele zvîcni înainte și prepelița sări în aer și porni sfîrîind în zbor, la înălțimea omului. SADOVEANU, O. VII 82. Se-ntoarce apoi cu ochi păgîni... «Te-or răzbuna copiii mei!Și-acum mă taie, dacă vrei, Și-aruncă-mă la cîni!» COȘBUC, P. I 114. Mînia lui dumnezeu, ce era afară: să nu scoți cîne din casă, dar încă om! CREANGĂ, P. 143. Păcat, sărmanul, să moară ca un cîne. CREANGĂ, P. 330. În satul fără cîini, te plimbi fără băț (= unde nu te simți în primejdie, nu-ți iei măsuri de apărare). ◊ Expr. (Despre două sau mai multe persoane) A trăi ca cîine cu pisica sau a se mînca ca cîinii = a nu se înțelege de loc, a trăi în certuri, în dușmănie. A tăia frunză cîinilor (sau la cîini) = a trîndăvi, a nu lucra nimic. A trăi ca cîinele la stînă = a trăi bine. A petrece ca cîineie în car = a petrece rău. Nu e nici cîine nici ogar = n-are nici o trăsătură distinctivă. Nu-i numai un cîine scurt de coadă = mai e și altcineva sau altceva de felul celui cu care avem de-a face. Cîinele care latră nu mușcă = cel care face multă gură nu e totdeauna cel mai primejdios. Îi mănîncă cîinii din traistă v. mînca. Cîine-cîinește v. cîinește. Porc de cîine v. porc. A ieși ca cîinele din iarnă = a fi foarte slab. A da cu căciula în cîini v. căciulă. Viață de cîine = viață grea, lipsită de bucurii. ◊ (Ironic) Umblă cîinii cu covrigi (sau colaci) în coadă = e belșug. (Cu o construcție mai rară) Trăiesc de cînd cîinii purtau colaci în coadă. ALECSANDRI, T. I 358. ◊ Fig. Nume dat unui om rău, hain. Ne-ai vîndut cu mîinile legate, cîine! DAVIDOGLU, O. 111. ◊ Expr. A fi cîine = a fi rău, hain. Destinul ne-a fost cîine. TULBURE, V. R. 26. Dar, zău, doru-i mare cîne, Peste multe dealuri vine. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 93. A-i fi cuiva cîine = a te purta cu cineva cu cruzime, în mod hain. 2. Compuse: cîine-de-mare = specie de pește de mare cu pielea foarte tare; cîinele-mare = numele unei constelații boreale (din care face pafte și Sirius, cea mai luminoasă stea de pe boltă); Cîinele-mic = numele unei constelații boreale, între Hydra și Orion; cîinele-babei = larva unor fluturi de noapte, sub formă de vierme mare și păros, cu un cîrlig osos la unul din capete. Cînele-babei e flocos ca un cîne și mușcă. MARIAN, INS. 277; laptele-cîinelui v. lapte. – Variantă; (Transilv., Mold.) cîne s. m.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

Cấinele-Máre (constelație) s. propriu m.

Intrare: Câinele-Mare
substantiv masculin compus
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • Câinele-Mare
plural
genitiv-dativ singular
  • Câinelui-Mare
plural
vocativ singular
plural

Câinele-Mare

  • 1. Numele unei constelații boreale (din care face parte și Sirius).
    surse: DEX '09 DLRLC

etimologie: