Bran m. 1. (Pasul) numit și Pajerea sau Giuvala, iar de Unguri Törczvár, trecătoare în județul Muscel, deschisă de Dâmbovița, leagă Brașovul cu Câmpulungul; 2. orășel în comitatul Făgărașului, lângă pasul cu acelaș nume, cu un castel frumos: 10.000 loc.

BRAN 1. Deal în Subcarpații Olteniei, între Jiu și Gilort, care limitează spre S depr. Tîrgu Jiu-Cîmpu Mare. Alt. max.: 421 m. Expl. de lignit (Rovinari) și de petrol (Bîtleni, Țicleni). 2. Pas în E Carpaților Meridionali, între M-ții Piatra Craiului (la NV), Leaota și Bucegi (la SE), care permite legătura între depr. Cîmpulung și Bîrsei. Alt.: 1.240 m. Se mai numește Giuvala. 3. Com. în jud. Brașov, în N culoarului depresionar Rucăr-Bran; 5.727 loc. (1991). Stațiune climaterică. Produse lactate. Expl. forestiere. Turism. Aic se află castelul B., fostă cetate medievală care apăra drumul comercial ce lega Brașovul de Țara Românească; prima mențiune despre începutul construirii cetății B. datează din 1377. În perioada 1395-1425, cetatea B. a fost în stăpînirea lui Mircea cel Bătrîn și a fiului său Mihail, iar între 1498 și 1878 în cea a orașului Brașov. Între 1920 și 1947 castelul a fost proprietate regală. Transformări în sec. 17 și 20. Azi muzeu de artă feudală.

BRAN < sl. ьраня „luptă”, cf. sl. Branislav și Branimir. 1. Bran frecv. pren., luat și ca nume de fam. fără altă desinență; – munt., sec. al XV-lea (Rel); – ard., 1688 (Paș); -ea, Șt. ard. 1848 (An C VI 759); Brăn/escu, -ești s. 2. Brană b., olt. (Sur VI); Brana f. (17 A I 229); – s.; cf. ceh. brana „poartă” (Mikl O), sens ce pare să fi avut și numele satului Bran, r. Brașov, dublat de top. vecin „Poarta”. 3. Branislav, 1445 (Ț-Rom 209) probabil alogen. 4. Brăneiu țig. (16 B IV 436). 5. Brănete, Stan, olt. (AO XVI 365); Branetu s. (ib.). 8. Braneț zis și Brâneți (13-15 B 206); Brăneț/u, olt. (RI VI 262) și s. (Sd XXII); -iu, olt. (AO X 201). 7. Brănuși, Ioan (AO XII 384). 8. Brănilă (16 B VI 226). 9. Branici (Dm); – zis și „Brănescul” (Ștef). 10. + -ciu, -cea: Branciu b. (Ard) (cf. Granciu); Brancea vecin (17 B IV 373) cu afer. (excepțional); Banciul (17 B II. 11. Asemănătoare: Brănișteriul, Dr. (C Ștef) < subst. braniște „pădure oprită la vînat”. 12. Alte toponime: a) Braniciov t. (Ind l3 -16B); + -cioc (ca în Spancioc, Glavacioc): b) Brancioc, cîmpul la NV de Ploiești; Poienile Brancioc din Com. Crivina. Antroponim la origine, numele acesta s-a luat drept termen geografic, sinonim cu stepa, v. „branciogul sterp” (DLR), ca și Bărăganul, alt antroponim la origine.

RUCĂR-BRAN, culoar depresionar situat în E Carpaților Meridionali, la 1.000-1.200 m alt., între M-ții Leaota și Bucegi (la E) ȘI m-ții Piatra Craiului și Iezer (la V), dominat de numeroase „gâlme” calcaroase cu înălțimi de peste 1.300 m. În cadrul lui de individualizează mici bazinete depresionare (Rucăr, Podu Dâmboviței, Moeciu), chei, doline și peșteri. Pasul Giuvale (1.371 m) separă bazinul Dâmboviței (în S) de cel al Moeciului (orientat spre Depr. Transilvaniei). Deoarece se continuă spre S cu Depr. Dragoslavele, mulți autori includ și segmentul respectiv în această unitate fizico-geografică, folosind denumirea de culoarul Bran-Dragoslavele sau Rucăr-Bran-Dragoslavele. În trecut a avut o importanță deosebită ca drum comercial care lega Brașovul de Țara Românească. Este străbătut de o șosea modernizată (inaugurată în 1891 în prezența regelui Carol I). Aici s-au desfășurat în oct. 1916 lupte grele între armata română și cea germană.